Karezza sau coitus reservatus, plăcerea intimă fără orgasm

De: Carmen Ulian / 06.05.2014, 17:00
Karezza sau coitus reservatus, plăcerea intimă fără orgasm
Karezza sau coitus reservatus reprezintă penetrarea partenerei și evitarea ejaculării.

Karezza este un mod spiritual de a face dragoste, bazat pe amor meditativ. Specialiștii susțin că acest tip de sex poate reaprinde scânteia în cuplu, mai ales că se poate menține plăcerea sexuală mai mult timp.

Prin karezza se rămâne în faza de platou – coitus reservatus, se încearcă pe cât posibil evitarea orgasmului și a ejaculării, menținând pe cât posibil excitația și plăcerea sexuală.

Termenul de karezza vine din limba italiană „carezza” care semnifică mângâiere, dezmierdare sau alint. Practica cere pregătire mentală pentru ca partenerii să înțeleagă că latura afectivă, intimitatea, sunt mai importante decât actul sexual în sine.

Metoda ar putea fi considerată ca tratament în cazul bărbaților care au probleme cu ejacularea precoce căci poate ajuta ca acesta să controleze fazele excitației.

În karezza energia sexuală rămâne constantă pentru că nu există ejacularea, creierul va continua să elibereze oxitocina – hormonul dragostei, iar astfel se va crea unitate și armonie în cuplu.

cuplu

Efectele sale nu se vor cunoaște după o noapte de practică, ci este nevoie de ceva timp pentru ca ambii parteneri să se potrivească în emoții, ritm, mângâieri, etc să să deprindă tehnica. Poate dura de la o săptămână până la o lună de zile.

În karezza se folosesc din plin privirile, îmbrățișările intime, zâmbetele, masajul lent al corpului, respirația calmă și profundă. Partenerii trebuie să aibă răbdare și să nu se grăbească spre orgasm. După penetrarea partenerei se vor evita mișcările care conduc spre orgasm, astfel că ambii vor trebui să stea liniștiți și îmbrățișați până când bărbatul va ieși din erecție. Acest proces se poate repeta ori de câte ori doresc partenerii. Acest lucru va ajuta și bărbatul să reziste mai mult, în pat.  Cuplul va avea timp să învețe cum să-și controleze mușchii sexuali. Dacă contracțiile sporesc plăcerea prea mult, atunci se mai ia o pauză, după care se reia. În timp, partenerii vor învăța cum să aibă contactul sexual fără orgasm. Este acceptată orice mișcare în pat… până la orgasm.

Practica este una veche și se trage din taoism și tantrism și a primit denumirea de la dr. Alice Bunker Stockham care a considerat karezza un mod de prevenire a unei sarcini nedorite și un tip de sex ce poate avea puterea de a apropia cuplurile și mai mult.