Juventus a respectat cerințele clubului Chelsea în cazul lui Mutu
„Negocierile au fost dificile în sensul ca «nu, da, nu, da, nu». Partea italiana – cînd vorbeam cu Bettega (n.r.- Roberto Bettega, vicepreședintele clubului Juventus), cînd vorbeam cu Moggi (n.r. – Luciano Moggi, directorul general al gruparii torineze) – a raspuns la aproape toate cerințele clubului Chelsea. Au raspuns și cu un cinci la suta în caz de întîrziere pentru coproprietate, au raspuns în cazul în care întîrzie plata opțiunii, au raspuns și la contractul jucatorului. Nu urma decît sa ne urcam în avion și sa plecam la Torino. Joi s-au precipitat lucrurile, iar vineri am aflat adevarul. Mutu a fost cu bagajele facute, dar în ziua urmatoare Roman Abramovici (n.r. proprietarul clubului Chelsea) a decis sa îl țina”, a spus Becali.
Ioan Becali a declarat ca este suparat deoarece a pierdut patru zile pentru a se ocupa de acest transfer. „Daca este pentru mine un eșec personal? Daca nu aș fi vorbit cu Peter Kenyon (n.r. directorul executiv al clubului Chelsea) în America, nu m-aș fi deplasat la Londra. Mi-a spus ca marți, la ora 11:30, ma așteapta la el în birou. Credeam ca dupa atîția ani la Manchester, dupa atîta publicitate, eu și Peter Kenyon ne vom înțelege, dar el este specializat mai mult în marketing decît în probleme de fotbal. Juventus a respectat întocmai planul pe care îl facusem. Mai mult decît atît, pentru 50 la suta din coproprietate au venit de la 8 milioane la 10 milioane de euro, iar cînd toata lumea ne aștepta la Torino, Peter Kenyon ne-a comunicat, dupa șase ore de Consiliu de Administrație – dar eu cred ca a fost, de fapt, o convorbire telefonica cu Abramovici – ca Mutu ramîne la Chelsea. Acest lucru s-a întîmplat miercuri. În prima zi am tratat, a doua zi am fost de acord, a treia zi s-au sucit lucrurile”, a explicat Becali.
Agentul FIFA a precizat ca s-a gîndit la transferul lui Mutu la Juventus în momentul în care și-a dat seama ca jucatorul român ar putea fi rezerva la Chelsea. „Mutu este unul dintre cei patru atacanți ai lui Chelsea. Acolo nu este nimeni titular. Se pare ca soluțiile unu și doi sînt Kezman și Drogba. În cazul acesta am intrat în alarma, pentru ca știu ca Mutu, daca ar sta pe banca sau în tribuna, s-ar enerva, lucru care nu ar fi bun nici pentru el, nici pentru Chelsea și nici pentru echipa naționala. Atunci am speculat aceasta ocazie și m-am deplasat la Londra”, a declarat Becali.
Impresarul considera ca transferul lui Mutu la Juventus ar fi fost o mutare buna. „Juventus este o echipa mai titrata decît Chelsea, englezii mai avînd nevoie de mulți ani pentru a obține performanțe. Mutu a fost astazi (n.r. – sîmbata) la prezentare la Chelsea. Așteptam sa vedem ce se întîmpla. Au și problema primelor trei meciuri fara Kezman (n.r. suspendat trei etape în urma unei eliminari într-un meci amical susținut de Chelsea în turneul de pregatire din SUA). Eu am vorbit de doua ori cu Mourinho, (n.r. – Jose Mourinho, antrenorul echipei Chelsea) care și-a spus punctul de vedere: «Daca jucatorul vrea sa plece, înseamna ca eu degeaba îl antrenez». Mai mult decît atît Mourinho nu avea ce sa spuna”, a precizat Becali.
Ioan Becali nu exclude ca, în viitor, Adrian Mutu sa evolueze pentru Juventus.” În viața se poate întîmpla orice”, a spus Becali.
Impresarul a menționat ca de jucatorul român au mai fost interesate cluburile Fiorentina și AS Monaco. „Mai era vorba și de Fiorentina care s-a retras din lupta în momentul în care Juventus și-a aratat interesul total pentru Mutu. Consider ca atîta vreme cît Juventus este pe poziție, Fiorentina este exclusa. Mai este AS Monaco, o echipa buna, dar care nu ne intereseaza. Am ales clubul la care Mutu se putea împlini din toate punctele de vedere”, a spus Becali.
Directorul general al clubului Juventus, Luciano Moggi, a declarat, pentru site-ul www.skysports.com, ca transferul lui Mutu a cazut, deoarece Chelsea nu a fost de acord cu solicitarile gruparii italiene. „Vreau sa spun ca nu l-am cerut niciodata pe Mutu, ci Chelsea ni l-a propus. Da, îl vrem pe Mutu, dar el nu este principala noastra prioritate. Îl doream ca împrumut, cu opțiunea de a-l achiziționa vara viitoare. Chelsea nu a fost de acord, astfel ca am pus capat negocierilor. Chelsea nu dorește sa-l împrumute, iar noi nu-l vrem decît așa. Deși este un mare jucator, el nu este prioritatea noastra”, a spus Moggi.
Mediafax