Jurnalul (de vacanța) al unei motocicliste

Apropo.ro / 01.07.2006, 17:18
Jurnalul (de vacanța) al unei motocicliste
Adina Halas Cea mai frumoasa vacanța a fost cea de vara trecuta, cand am stat în San Remo și m-am plimbat pe toata Coasta pe motor. Senzația de libertate pe care ți-o ofera motorul, mai ales pe drumurile acelea, într-un peisaj de vis au transformat vacanța

Adina Halas

Cea mai frumoasa vacanța a fost cea de vara trecuta, cand am stat în San Remo și m-am plimbat pe toata Coasta pe motor.

Senzația de libertate pe care ți-o ofera motorul, mai ales pe drumurile acelea, într-un peisaj de vis au transformat vacanța într-una dintre cele mai frumoase ever. Într-o seara, cand ne întorceam din Monte Carlo la vila noastra, ne-am ratacit și în loc sa ieșim înspre Nisa, am luat-o pe un drum care tot urca pana cand am ajuns la un fel de cetate, unde era destul de multa lume pentru acea ora relativ tarzie.

Am continuat drumul și ne-am trezit în padure, nu mai era asfalt, ajunsesem pe un fel de macadam și mai rau de atat, drumul s-a închis de tot. Brusc. Acesta a fost momentul în care ne-am gandit ca sigur, daca ramasese un loc pe harta nedescoperit, acesta era locul în care ne aflam noi.

Într-o alta seara, dupa o zi plina de plaja, shopping și altele, dupa ce am fost sa mancam la Nisa, am decis ca ar fi simpatic sa ne continuam drumul pe „latura franceza” și sa ne bem cafeaua acolo. Ma așteptam sa fie ca și în Italia, unde au cele mai bune shake-uri, cafele etc.

Ne-am oprit la o terasa care deși nu parea cu pretenții arata de 15 ori mai bine decat orice terasa frumoasa de la noi, și, relaxata, îmi comand cafee latte. Francezul care ne servea, mi-a raspuns zambind, dar ușor malițios ca nu au café latte.

Dandu-mi seama ca e o chestiune de orgoliu între nații, i-am cerut într-o franceza impecabila caffe au lait, moment în care s-a luminat la fața și mi-a spus ca așa ceva au și ca e specialitatea lor chiar. Totul bun și frumos pana ne-a adus comanda și am constatat ca ceea ce ei numeau café au lait, era o cafea cu foarte, foarte puțin lapte și fara nici un gust. Zambind și fara sa para ca aș fi nemulțumita de „specialitatea” lor, îi cer sa îmi aduca un frappe, convinsa fiind ca de data asta, va fi o experiența cel puțin OK.

Nici alegerea aceasta nu s-a dovedit a fi inspirata, avand în vedere ca frappeul nu avea frișca, ba mai mult decat atat, conținea felii de lamaie și cola. Recunosc ca am cedat psihic, ne-am „îmbarcat” cat am putut de repede și am fugit la San Remo în port, unde mi-am comandat nici mai mult nici mai puțin decat 3 shake-uri, cu diferite arome, jurand ca nu am sa mai am niciodata încredere în francezi și în cafelele lor, mai ales cand am Italia la o aruncatura de baț de mine.

Textul de mai sus a fost scris de Cristina Cioran la solicitarea . Iar noi l-am publicat exact așa cum l-a scris.

Tags: