Volumul #ÎnTimpCeTuDormeai cuprinde însemnările de pe parcursul a patru luni, făcute de Horia Ghibuţiu în fiecare dimineaţă în metrou, pe drum spre serviciu. „Vreme de nouă luni (ultimele patru, reflectate aici) m-am trezit de cinci ori pe săptămână la ora 3:45, am plecat de acasă cel târziu la 4:50 şi am ajuns la birou nu mai târziu de 5:25 — a fost o singură excepţie, în toamna lui 2017, când s-a defectat metroul la Crângaşi şi am fost nevoit să iau taxiul. Pentru celelalte detalii legate de modul în care s-a născut acest serial virtual, mă tem că va fi nevoie să citiţi până la ultima postare”, povesteşte autorul.
Pe lângă postările publicate pe reţelele de socializare, cartea cuprinde o serie de alte capitole importante, unul dintre ele fiind intitulat #InTimpCeEramZiarist, dedicat uneia dintre cele mai frumoase şi tumultuoase perioade din viaţa lui Horia Ghibuţiu: începuturile sale în presa scrisă, în 1990. Detalii cu totul şi cu totul inedite din acea perioadă sunt dezvăluite în acest capitol, în care se vor regăsi mulţi dintre colegii şi oamenii care l-au marcat pe tânărul Horia Ghibuţiu şi care au trasat totodată destinul presei româneşti.
„Sunt nespus de încântat de faptul că notiţele mele matinale au ajuns o carte – „#ÎnTimpCeTuDormeai” Nu vă lăsaţi păcăliţi de forma acestei cărţi ce aparent grupează nişte postări din Social Media. De fapt, fiecare text e un mic exerciţiu jurnalistic înglobând neliniştile mele legate de condiţia media, a comunicării în general, din acest mileniu. Cred că publicarea acestui aşa-zis jurnal al mersului la serviciu într-un volum transformă cronicile clipei în ceva durabil, concret, năzuibil – aşa cum e dragul meu tipar. Partea a doua cărţii, #ÎnTimpCeEramZiarist, e un omagiu adus începuturilor, perioadei romantice şi efervescente în care am intrat în presă, de unde, până în ziua de azi, n-am mai ieşit. Mi-ar plăcea să ajungeţi, după ce veţi citi această carte, la concluzia că se citeşte repede şi se uită greu. Cel puţin, eu asta mi-am propus!”, dezvăluie Horia Ghibuţiu.
Din 3 septembrie, cartea jurnalistului Horia Ghibuţiu, #ÎnTimpCeTuDormeai, publicată de editura Trei, va fi disponibilă în librăriile din toată ţara.