„La început e haios, atent, vesel, plin de pasiune, entuziast, doar ochi şi urechi şi promite că aşa va fi mereu. Treptat îţi câştigă încrederea, îţi află toate slăbiciunile, îţi spune câteva lucruri care te fac să vrei să îl protejezi, să îi dai putere, să îl aperi de oamenii răi care i-au distrus speranţa. Într-o zi îl prinzi cu o minciună. Urmează o criză de nervi pentru că ai aflat minciuna. Pe urmă vine o promisiune. Promisiunea nu e respectată niciodată. Apare în schimb amânarea. Apoi agresiunea verbală. Apoi umilirea. Minimizarea – nu eşti bună de nimic, eşti bătrână, eşti provocatoare, eşti vinovată pentru nervii mei, tu mă faci să fiu violent. Te izolează, îţi schimbă rutina, te controlează, vrea să ştie tot ce mişti. Îţi reproşează că te-ai schimbat şi că o minciună, o înjurătură, o vânătaie pentru că te-a strâns mai tare de mâini nu contează”, aşa îşi începe povestea Andra Gavril.