Jurnalist condamnat pentru defaimarea lui Lindford Christie
Curtea Europeana de Drepturilor Omului a confirmat, marți, la Strasbourg, condamnarea pentru defaimare a unui jurnalist britanic, care l-a acuzat pe atletul Lindford Christie ca utilizeaza substanțe dopante, informeaza AFP.
Într-un articol publicat în luna decembrie 1995, jurnalistul John McVicar, care are în prezent 62 de ani, a scris ca Lindford Christie este „un trișor care utilizeaza regulat produse dopante pentru a-și ameliora performanțele”.
Jurnalistul a fost condamnat pentru defaimare în luna iulie 1998, deoarece nu a putut aduce probe în sprijinul acuzațiilor formulate la adresa lui Christie. În februarie 1999, la șapte luni dupa pronunțarea condamnarii jurnalistului, Christie, campion olimpic în proba de 100 metri la Barcelona, a fost depistat pozitiv în cadrul unei reuniuni atletice în sala de la Dortmund. Cantitatea de nandrolon depistata în organismul atletului era de 100 de ori mai mare decît cea permisa.
Dupa ce a fost condamnat, jurnalistul a depus la Curtea Europeana o plîngere împotriva Guvernului Marii Britanii, estimînd ca Executivul britanic a încalcat dreptul la aparare refuzînd sa-i acorde un sprijin judiciar, ceea ce l-a obligat sase apere singur. Pe de alta parte, jurnalistul a susținut ca autoritațile britanice au refuzat sa asculte marturia unei atlet care afirma ca Linford Christie l-a informat cu privire la anumite produse dopante și cea a unui medic care l-a îngrijit pe fostul campion olimpic. Jurnalistul a afirmat ca acest medic i-a declarat ca, palpînd corpul unui sportiv, își poate da seama daca acesta a consumat produse dopante, precizînd ca este sigur ca Lindford Christie utilizeaza substanțe interzise.
Curtea Europeana de Drepturilor Omului a respins argumentele jurnalistului potrivit carora a fost condamnat deoarece nu a beneficiat de ajutorul unui avocat. Curtea Europeana a estimat ca John McVicar este „un ziarist cultivat și experimentat, capabil sa formuleze argumente convingatoare” pentru a se apara.
Curtea de la Strasbourg a precizat ca lipsa unui sprijin judiciar nu aduce atingere nici dreptului la aparare, nici libertații de expresie. De asemenea, Curtea a precizat ca respingerea celor doi martori aduși de jurnalist este motivata de necesitatea de a proteja reputația și drepturile lui Linford Christie.
Sursa: www.mediafax.ro