„Jurassic World: Dominion”, pe primul loc în box office-ul românesc, în weekendul de debut
Lungmetrajul „Jurassic World: Dominația/ Jurassic World: Dominion” a debutat pe primul loc în box office-ul românesc, cu încasări de 1.700.385,67 de lei.
Deși a fost întâmpinat cu recenzii negative, cel de-al șaselea film din franciza „Jurassic World” a cucerit deja publicul la nivel mondial. Astfel, în America de Nord, a devenit abia al treilea film de la debutul pandemiei care a avut încasări de peste 200 de milioane de dolari în weekendul de debut. Lungmetrajul are acțiunea situată la patru ani după ce Isla Nublar a fost distrusă. Dinozaurii trăiesc și vânează, în întreaga lume, alături de oameni. Actualul echilibru fragil va redesena viitorul, dar mai ales va stabili dacă omul poate rămâne în vârful lanțului trofic. Pelicula este regizată de Colin Trevorrow, iar din distribuție fac parte Daniella Pineda, Bryce Dallas Howard, Chris Pratt, Jeff Goldblum, Sam Neill, Laura Dern.
CITEȘTE ȘI: Totul despre „Star Wars”: Top filme din celebra franciză (Video)
Vezi trailerul mai jos:
Liderul box office-ului românesc de săptămâna trecută, „Top Gun: Maverick”, a coborât pe locul al doilea. Superproducția cu Tom Cruise în rolul principal a avut încasări de 762.186,71 de lei. După mai mult de 30 de ani în armată ca unul din cei mai buni aviatori, Pete Mitchell Maverick se întoarce acolo unde a început, dar cu misiunea de a-și pune în slujba celor nou recrutați abilitățile sale extraordinare de pilot de teste, chiar dacă asta înseamnă să nu avanseze în rang, așa cum ar fi meritat. În „Top Gun: Maverick”, de Joseph Kosinski, personajul lui Tom Cruise trebuie să antreneze un nou grup de aviatori pentru o misiune crucială. Distribuția îi include pe Miles Teller, Glen Powell, Jon Hamm, Jennifer Connelly și Val Kilmer, care a jucat rolul lui Iceman în primul „Top Gun”.
Locul al treilea în box office-ul românesc este ocupat de „Doctor Strange in the Multiverse of Madness”, în regia lui Sam Raimi și cu actorii Benedict Cumberbatch, Elizabeth Olsen, Rachel McAdams, Chiwetel Ejiofor în distribuție. Pelicula a vândut, weekendul trecut, bilete în valoare de 233.763 de lei.
Topul 10 al filmelor cu cele mai mari încasări în weekend în cinematografele românești este completat de: animația „Fabrica de vise/ Dreambuilders” (166.518 lei), „Băieții răi/ The Bad Guys”, de Pierre Perifel (119.051 de lei), „Înimă de foc: Neînfricata/ Fireheart” (100.185 de lei), „Iepurele-Găină și Hamsterul Întunericului/ Chickenhare and the Hamster of Darkness” (65.464 de lei), „Focul viu/ Firestarter” (56.368 de lei), „Sonic the Hedgehog 2” (53.879 de lei) și „Vikingul/ The Northman”, cu încasări de 33.526 de lei.
CITEȘTE ȘI: Actori care au făcut roluri foarte bune în filme slabe sau mediocre
Foto: Profimedia Images