Juno, not another teen movie

S-a vorbit destul de mult despre "Juno" in comparatie cu "4, 3, 2", mai ales din perspectiva celor care s-au suparat ca "Juno" a papat cateva nominalizari la Oscar si e foarte posibil sa-si si adjudece un numar serios de premii.

Inafara de tema unei sarcini care pica intr-un moment mai mult decat nepotrivit, cele doua productii nu mai impartasesc absolut nimic. S-a spus despre "Juno" ca ar fi un film moralist, cumintel, care arunca pur si simplu o piatra fara ca lacul sa tremure prea mult, pe cand creatia lui Mungiu ar fi un ghimpe in viziunea curata a membrilor Academiei, motiv pentru care i-a fost inchisa in nas poarta catre marile premii. In realitate insa vorbim despre doua filme care apartin in categorii radical diferite, tratand epoci si personalitati cum nu se poate mai distincte.

Pentru a nu mai lungi discutia in directia dragului nostru "4, 3, 2" vom spune doar ca exista filme in care tema miroase atat de tare si acapareaza intr-o asemenea masura restul elementelor incat nu mai ramane loc pentru cine stie ce remarci inafara impactului pe care il au asupra psihicului bietul privitor. Insa in cazul lui "Juno" se petrece cu totul si cu totul altceva. Aici povestea – in sine nu cine stie ce – ramane in urma dialogurilor, personajelor si vietilor, constituindu-se ca un simplu pretext pentru revelarea acestora.

"Juno" e un episod despre o fata de 16 ani suficient de inteligenta cat sa identifice limitele varstei sale si mult prea inteligenta pentru a nu le depasi din cand in cand. Asa se face ca din plictiseala se isca o partida de sex si din partida de sex – o sarcina care o lasa usor debusolata si amuzata de festa fara obraz jucata de soarta. Matura in masura in care adopta avortul ca pe o prima solutie si imatura in masura in care da fuga acasa dupa ce o colega de scoala ii spune ca probabil copilul are deja unghii, Juno hotaraste sa isi asume pe deplin greseala si sa-si traiasca urmatoarele noua luni in consecinta. Desi nu se pune problema deciziilor rationale in sensul tare al cuvantului, fata incepe sa caute potentiali parinti pentru copil, maturizandu-se in doze mici odata ce "gluma se ingroasa".

Juno nu este insa nici un film despre sarcinile la adolescente, nici o lectie impotriva avortului si nici o poveste despre maturizare fortata. E un film despre o fata al dracului de originala, desteapta si amuzanta care a gresit la un moment dat. E un film despre o adolescenta care umbla nestingherita in tenisi si blugi vechi, "a freaky girl" cu o replica mereu in coltul gurii, o tanara sarcastica fara sa fie acra, care-si gaseste fericirea in zambetul tamp al colegului de laborator, "slasher movies" si Iggy and The Stooges.

Filmul nu "problematizeaza", nu zgarma in miezul problemelor de etica si nu urmareste imprimarea unui mesaj. Comicul de limbaj, de putine ori si cel de situatie, personajele "actuale", pline de substanta si extrem de bine construite, atitudinea de genul "si maine rasare soarele" fac deliciul acestui film, salvandu-l din categoria dramelor apasatoare care freaca si storc intruna aceleasi dileme morale si timpuri negre.