Julio Iglesias revine la Cluj cu un concert grandios

09 02. 2015, 15:05
“Nu există privilegiu mai mare pentru un artist decât acela de a vedea că publicul îţi permite să revii”, a declarat Julio Iglesias.
 
Un concert-eveniment, organizat de agenţia Quantum Media, ce va avea loc în data de 22 mai la Sala Polivalentă, începând cu orele 20:00. 
 
Imaginea lui romantică şi prezenţa scenică de un magnetism rar întâlnit în industria muzicală, au făcut din Julio Iglesias un idol iubit de oamenii din toate colţurile lumii, indiferent de rasă, limbă şi religie. 
 
Prin magia glasului cu care a fost binecuvântat, romanticul Julio Iglesias îşi va cuceri audienţa, în acompaniamentul orchestrei sale şi susţinut de trei voci suave feminine. Cei prezenţi vor avea o nouă şansă de a-şi asculta şi aplauda artistul favorit pentru interpretările live remarcabile ale melodiilor de succes, precum: ”Amor, Amor”, ”Nathalie”, “Manuela”, „Hey!”, “La carretera”, “Abrazame” sau  „All of You”.  Acestea vor fi doar câteva dintre titlurile ce vor crea o atmosferă magică şi vor răsuna, în premieră, în cea mai frumoasă şi modernă sala de divertisment din România.
 
Biletele pentru concertul Julio Iglesias de la Cluj au fost puse în vânzare la preţuri variabile în funcţie de categorie, după cum urmează:
 
– VIP: 325 Lei
 
–  Premium: 275 Lei
 
Categoria I: 225 Lei
 
– Categoria ÎI: 185 Lei
 
–  Categoria III: 145 Lei
 
– Categoria IV: 95 Lei
 
Acestea sunt disponibile prin EVENTIM în reţeaua magazinelor Germanos, Orange, Vodafone, Domo, Carturesti, Humanitas şi online prin www.eventim.ro
 
Foto: AFP – Mediafax Foto
 
 
Succesul lui Julio Iglesias în cifre
 
Julio Iglesias a vândut peste 300 de milioane  de exemplare ale celor 80 de albume lansate în întreaga lume, ceea ce a determinat Guinness World Records să îl recunoască drept  artistul latin cu cele mai mari vânzări de albume din istorie. În 1983, Guinness Book of Records  i-a acordat   singurul disc de diamant oferit vreodată de această instituţie, pentru că  a cântat şi înregistrat melodii în cele mai multe limbi din istoria muzicii.
 
60 de milioane de spectatori
 
În cei 47  de ani de carieră, Julio a primit 2600 de discuri de aur şi platină. A susţinut peste 5000 de concerte în 600 de oraşe din întreaga lume şi mai mult de 60 de milioane de spectatori l-au văzut performând live.
Julio Iglesias a cântat în duete alături de artişti precum: Frank Sinatra, Stevie Wonder, Willie Nelson, Diana Ross, Dolly Parton, Art Gurfunkel, Paul Anka, Charles Aznavour, Sting, Plácido Domingo, The Beach Boys. 
 
Cel mai recent material discografic lansat de  Julio Iglesias în anul 2011, intitulat ”1”, a depăşit  1 milion de exemplare vândute  într-un timp record. Turneul mondial ”1”, susţinut în anul 2013, l-a dus pe Julio Iglesias pe toate continentele cu reprezentaţii  în numeroase ţări ca: Rusia, Ucraina, Armenia, Emiratele Arabe Unite , Filipine, , Coreea  de Sud, China, Singapore, Taiwan, Guatemala, Mexic, Norvegia, Spania, România, Portugalia,  Brazilia, Africa de Sud, Elveţia, Israel, Australia, India, Sri Lanka, Qatar şi Liban. 
 
Pe 1 Aprilie 2013 la Beijing,  Julio Iglesias a fost  numit ”Primul şi cel  mai popular artist internaţional al tuturor timpurilor în China ”. În luna octombrie a aceluiaşi an, Julio Iglesias a revenit în România pentru trei concerte: două seri magnifice sold-out la Sala Palatului din capitala şi un concert în Piaţa Victoriei din Targu-Mures, un eveniment gigant la care au fost prezenţi aproximativ 30.000 spectatori.