Julie Mayaya şi-a expus în avanpremieră primul său EP în cadrul FBF2019

De: Mioara Tronaru / 09.09.2019, 14:06
Julie Mayaya şi-a expus în avanpremieră primul său EP în cadrul FBF2019
Cu multe emoţii şi peripeţii, Julie Mayaya, fostă câştigătoare a concursului Vocea României, a reuşit să fie la înălţimea aşteptărilor atunci când a urcat pe scena festivalului FBF 2019, deschizând oficial ultima seară a ediţiei de anul acesta, artista fiind pe aceeaşi scenă cu marele Arturo Sandoval.

Julie s-a bucurat din plin de ropotele de aplauze ale publicului, dar şi de felicitările celorlalţi participanţi pentru modul în care s-a prezentat alături de Marius Pop Band (Marius Pop – Chitară, Cristi Copaciu – Chitară, Eduard Nicolae – Keyboards, George Găitan – Chitara bas, Roberto Porta – Tobe, Varlan Ioana Mădălina şi Zaharia Elena Cristina – backing vocals).

“Am avut foarte multe emoţii în ceea ce priveşte reacţia publicului la show-ul nostru, fiind vorba de piese în primă audiţie… A fost practic o avanpremieră a noului meu EP, lansarea oficială urmând să aibă loc pe 26 septembrie în Bucureşti.

Nu ştiam cum va reacţiona publicul, dacă le va plăcea ce vor auzi, nu ştiam cum îmi voi gestiona emoţiile. Da, am întotdeauna emoţii înainte de a urca pe scenă, iar acum au fost cu atât mai mari, cu cât a fost vorba despre expunerea propriului meu EP, cu piese necunoscute de public.

Însă, am avut noroc să fiu înconjurată de profesionişti care s-au îndrăgostit şi ei la prima audiţie de piesele de pe EP şi s-a simţit plăcerea de a cânta. A meritat aşteptarea. Publicul ne-a aplaudat, ne-a transmis energia sa, i-am simţit împreună cu noi, iar asta a făcut ca show-ul să aibă un real success. Sunt extrem de fericită în urma acestei experienţe şi abia aştept data de 26 septembrie, atunci când vom face lansarea oficială în Bucureşti.

Atunci voi lansa oficial primul single de pe EP, însoţit de videoclip, single ce va  putea fi ulterior accesibil publicului larg.

EP-ul nu va fi disponibil integral mai devreme de luna martie, planul fiind să lansăm fiecare piesă sub formă de single, la un interval nu mai mare de 2 luni între piese. În schimb, toate piesele de pe EP vor putea fi ascultate în cadrul concertelor de promovare a EP-ului, menţinând astfel ideea de premiera în cadrul fiecărui concert. Vă pup şi vă aştept cu drag pe 26 septembrie la The Pub Universităţii unde va avea loc lansarea oficială. Save the date! Music brings us together!”, spune Julie Mayaya. 

Tags: