Julie Mayaya, Carmen Negoiţă şi Patricia (Amadeus) au făcut Kangoo Jumps, alături de Kinga Sebestyen, pentru a ajuta copiii bolnavi de cancer
Vedetele au ajuns la Centrul Sportiv Apollo la ora 11, pregătite pentru o sesiune energizantă de exerciţii Kangoo Jumps condusă de Kinga Sebestyen. Înaintea programului de sport, antrenoarea de fitness a primit din partea preşedintei Asociaţiei M.A.M.E., Maria Culescu, un certificat de apreciere pentru implicarea din ultimii şase ani în organizarea acestui eveniment caritabil, ce a fost prezentat anul acesta de Alexandru Constantin şi Diana Bart, vedetele Prima TV.Apoi, Julie Mayaya, câştigătoarea concursului Vocea României, care a reuşit să slăbească uimitor 16 kilograme cu Fat Burning, programul conceput de Kinga Sebestyen, a susţinut un concert de 15 minute cântând live cu ghete Kangoo Jumps în picioare. Pe parcursul recitalului, sub îndrumarea Kingăi, participanţii au urmat exerciţiile de încălzire.
Printre aceştia, şi fashion bloggerul Carmen Negoiţă, alături de cei doi copii ai săi, Ingrid (14 ani) şi Harry (12 ani), şi Patricia Cimpoiaşu, artista din trupa Amadeus. Cu toţii, purtând costumaţii sport, au sărit, au făcut aerobic, au urmat mişcările indicate de Kinga Sebestyen, tot timpul având în picioare celebrele ghetele care au devenit fenomen mondial.
Toţi participanţii au contribuit, prin taxa de participare şi donaţiile suplimentare către Asociaţia M.A.M.E, la înreţinerea Centrului Steluţelor, ce are menirea de a oferi copiilor bolnavi servicii de consiliere, suport şi recuperare.