Jugaru Shukaru şi mai diabolic în noul sezon de la PRO
– Ce-a făcut Gabi Jugaru în vacanţă?
În primul rînd, am făcut… viroză! După care, o-ho-ho-ho! Cîte n-am făcut! Sărbatori, vizite, sarmale… de-ale vacanţei! Dar creieraşul meu n-a stat o clipă. Am ţinut legătura strîns cu cei care-mi scriu şi solicită farse şi iar farse!
– Cînd ai vacanţă, unde îţi place să îţi petreci timpul cu fiicele tale?
Cu cea mare nu prea mi-am mai petrecut timpul de mult, pentru că ea vrea să şi-l petreacă cu iubitul ei! Asta e, priorităţile vîrstei! Cea mică are un program mai plin decît al meu chiar şi în vacanţe: balet, dans sportiv, pian. Dar chiar şi aşa, noi tot ne facem timp unul pentru celălalt!
– De cînd n-ai mai stat în voie la Iaşi?
De multă vreme! Dar Iaşiul rămîne un oraş atît de drag şi aproape de sufletul meu încît e prezent permanent în inima mea!
– Cum ”petreci” criza financiară?
Vreau s-o petrec… spre ieşirea din ţară! Glumesc!
– În noul sezon vom vedea personaje afectate de criză?
– În sezoanele petrecute la PRO TV, cîţi păcăliţi n-au ştiut de glumă?
Spre norocul meu, toţi au ştiut de glumă! După cum v-am mai spus în repetate rînduri, am devenit prieten cu toţi cei cărora le-am făcut farse!
– Ţie ţi s-a întîmplat vreodată să ţi se facă o glumă şi să n-o guşti deloc?
Recunosc că mi se întîmplă uneori ca lumea de pe stradă să încerce tot felul de ”glume” cu mine, iar din exces de zel să nu ţină cont de limitele bunului simţ sau de faptul că sînt de mînă cu fetiţa mea cea mică. Dar îi înţeleg, pentru că tot timpul va exista cineva care va dori să ”îl prindă” pe Jugaru. M-ar bucura să văd că mi-o face cineva ”la comandă”!
Cît despre farsele pe care le fac eu altora, acestea se nasc ca urmare a cererilor telespectatorilor. Oamenii îmi scriu şi îmi spun că vor să facă o farsă cuiva drag. Iar din acel moment eu încep să caut o idee, să condimentez cît pot de mult un scenariu. Aşa că îi aştept în continuare pe cei dornici pe jugarushukaru@protv.ro. Şi, foarte important, cei care recunosc ”echipa la treabă” ar trebui să fie mai discreţi şi să nu mai ţipe în gura mare: ”E Jugaru, sînt ăia de la Jugaru!”. Astfel strică surpriza unui telespectator şi e păcat, pentru că muncim foarte mult pentru a aduce o farsă pe ecran!
– Ce vreţi să ne oferiţi în noul sezon?
Ceva şi mai bun, şi mai tare …
– În timpul sezonului, cînd alergi toată ziua, pierzi kilograme?
Ha-ha! Eu sînt o dovadă a principiului ”Nimic nu se pierde, totul se transformă!”.
Scandal cu
un motociclist
În prima farsă din acest sezon, Gabi povesteşte că a reuşit să aducă în pragul disperării o doamnă din Bucureşti, care face masaj la domiciliu. Invitată acasă la un client, femeia se pomeneşte faţă în faţă cu fosta soţie a acestuia. De la această întîlnire pînă la o ceartă zdravănă nu mai este decît un pas. Numai că scenariul lui Jugaru nu se opreşte aici. Victima este întîmpinată în parcarea blocului de un motociclist foarte nervos că aceasta şi-a lăsat maşina pe locul său de parcare. Scandalul izbucneşte din nou, mai ales că motociclistul are grijă să îi spargă femeii trei cauciucuri!
Jugaru Shukaru
Luni – 23.15, PRO TV