Puţine trupe se pot lăuda cu o carieră comparabilă cu cea a formaţiei Judas Priest. „Zeii” heavy metalului au avut o influenţă greu de ignorat pentru generaţii întregi de artişti, potrivit unui comunicat al organizatorilor. Trupa a vândut peste 50 de milioane de albume la nivel mondial, are în spate peste patru decenii de activitate, iar „Redeemer of Souls” este cel de-al 17-lea disc al ei.
Un clasic Judas Priest, „Redeemer of Souls” a fost lansat în vara anului trecut şi a marcat debutul în studio al lui Richie Faulkner. „Ridicăm mereu ştacheta, iar «Redeemer of Souls» este o colecţie metal epică, se potriveşte perfect cu piesele noastre clasice”, spun membrii trupei.
„Cuvântul epic este aruncat prea des în lumea muzicii, dar «Redeemer of Souls» este, cu adevărat, epic. De la vocea puternică a lui Rob Halford la riff-urile monstruoase şi la solo-urile de chitară în crescendo ale lui Glenn Tipton şi Richie Faulkner, «Redeemer of Souls» îşi poartă ascultătorii într-o călătorie metal fantastică de la început până la sfârşit”, a scris Spencer Kaufman, de la Loudwire.com.
Trupa Judas Priest a intrat în atenţia publicului în anul 1974, cu albumul de debut „Rocka Rolla”. Britaniciii au lansat unele dintre cele mai bune albume heavy metal ale tuturor timpurilor, precum „British Steel” (1980), „Screaming for Vengeance” (1982), „Painkiller” (1990) şi „imnuri” rock precum „Breaking the Law”, „Living After Midnight” şi „You’ve Got Another Thing Coming”.
BILETE – eventim.ro
– În presale, până pe 16 martie inclusiv, toate biletele au 10% reducere şi pot fi cumpărate la preţurile de 117 lei (zona B), 171 de lei (zona A) şi 243 de lei (golden ring).
– Începând cu data de 17 martie, biletele costă 130 de lei, 190 de lei şi 270 de lei.
– Biletele pot fi cumpărate online, de pe www.eventim.ro, şi din reţeaua Eventim (magazinele Germanos, Vodafone, Orange, Domo, librăriile Humanitas, librariile Cărtureşti).