Josh Lucas se va lupta cu un rechin uriaș în ”The Black Demon”, un thriller de supraviețuire al regizorului ”Rambo: Last Blood”, Adrian Grunberg. Scenariul lungmetrajului a fost scris de Boise Esquerra (”Blackwater”) și filmările urmează să înceapă în decembrie, într-o locație din Republica Dominicană.
Filmul îl are în centrul acțiunii pe petrolistul Paul Sturges (Josh Lucas) în timp ce își duce familia în vacanță la Bahia Azul. Acolo, orașul de coastă pe care el și soția lui îl cunoșteau cândva a dispărut în mod misterios, iar localnicii nu sunt de găsit nicăieri. Paul își începe ziua cu o vizită de rutină pentru a inspecta platforma petrolieră din apropiere, dar înainte să-și dea seama, întreaga lui familie a aterizat cu el pe turnul de metal putrezit. Din adâncurile oceanului se ridică un megalodon masiv cunoscut sub numele Demonul Negru. Sub amenințarea constantă din partea acestei specii primordiale de rechin, Paul trebuie să găsească o modalitate de a-și aduce familia înapoi la țărm în viață. Filmul va avea premiera în 2023.
Josh Lucas poate fi văzut în continuare în ”Lilly”, alături de Patricia Clarkson, nominalizată la premiul Oscar. A mai avut roluri în ”The Forever Purge”, ”Ford v Ferrari”, ”Undertow”, ”Yellowstone” și ”Sweet Home Alabama”, de la Universal, unde are o poveste de dragoste memorabilă cu Reese Witherspoon.
Adrian Grünberg este cunoscut pentru regia lungmetrajelor ”Get the Gringo” cu Mel Gibson în rol principal, pentru care a și scris scenariul împreună cu Gibson, și ”Rambo: Last Blood”, de la Lionsgate, cu Sylvester Stallone în rolul principal.
Foto: Profimedia Images
CITEȘTE ȘI: Ryan Gosling colaborează iar cu regizorul ”Blue Valentine”, pentru filmul ”Wolfman”
Bill Murray spune că va juca în ”Ant-Man and the Wasp: Quantumania”
Sandra Bullock este o fostă condamnată în „The Unforgivable”; trailerul a fost lansat (VIDEO)