Jose Acasuso a cîstigat turneul BCR Open România
Tenismanul argentinian Jose Acasuso a cîștigat cea de-a noua ediție a turneului BCR Open Romania, care s-a desfașurat în perioada 13-19 septembrie, la Arenele BNR, și a fost dotat cu premii în valoare de 351.000 de euro.
Acasuso l-a învins, în finala, cu scorul de 6-3, 6-0, pe rusul Igor Andreev, cap de serie numarul 4.
Jose Acasuso, care se afla la al doilea turneu cîștigat în cariera, l-a învins pentru a doua oara pe Andreev, dupa succesul de anultrecut, de la București, în turul doi. Atunci argentinianul s-a impus cu scorul de 6-2, 4-6, 6-2.
În urma acestei victorii, Acasuso a obținut 35 de puncte ATP și un cec în valoare de 51.400 de euro, în timp ce Andreev vaprimi 24 de puncte ATP și 30.230 de euro.
„Sînt foarte fericit. Dedic aceasta victorie familiei, prietenilor mei, antrenorilor și celor care au avut încredere în mine. Sper ca de acum înainte sa cîștig cît mai multe turnee. Am fost norocos în primul set, deoarece Andreev începuse mai bine. Ma simt foarte bine jucînd aici și voi încerca sa repet performanța și anul viitor”, a spus Acasuso.
Tenismanul rus Igor Andreev a declarat ca, în finala de la București, i-au lipsit rabdarea și încrederea.
„Acasuso a jucat tactic mai bine, iar mie mi-au lipsit rabdarea și încrederea. Ar fi trebuit sa muncesc mai mult, dar nu am fost capabil. Comportamentul publicului a fost extraordinar și pot spune ca m-a ajutat în unele momente. Turneul de la București merge bine, ma simt bine aici, iar anul viitor poate voi cîștiga. Este adevarat ca am urcat mult în clasamentul ATP în acest an, dar nu ma gîndesc la un anumit nivel. Tot ce-mi doresc este sa cîștig fiecare meci”, a spus Andreev.
Premierea celor doi jucatori a fost facuta de președintele McCann Eriksson, Bogdan Enoiu, președintele Federației Române de Tenis, Ilie Nastase, directorul turneului BCR Open România, Dumitru Haradau, ministrul de Externe, Mircea Geoana, președintele BCR, Nicole Danila, și de vicepreședintele BCR, Danuț Bunea.
„Ne-am propus ca anul viitor sa aducem la acest turneu un jucator din primii 10, sa organizam un concert la Arenele BNR, iar pentru meciul demonstrativ, alaturi de Ilie Nastase și Mansour Bahrami, dorim sa-i aducem pe John McEnroe și Jimmy Connors. În cazul în care aceștia nu pot veni speram sa putem conta pe Mats Wilander și Michael Stich”, a precizat Bogdan Enoiu.Â
La finala au asistat și patronul clubului de fotbal Rapid București, George Copos, și fostul președinte FRF, Mircea Pascu.
Perechea Lucas Arnold/ Mariano Hood din Argentina a cîștigat proba de dublu a turneului de tenis BCR Open România, care s-a desfașurat în perioada 13-19 septembrie la Arenele BNR și a fost dotat cu premii în valoare de 351.000 de euro.
În finala, perechea argentiniana a învins cuplul Jose Acasuso/Oscar Hernandez (Argentina/Spania) cu scorul de 7-6 (7/5), 6-1.
Pentru victoria de la București, Arnold și Hood vor primi un cec în valoare de 16.150 de euro, în timp ce învinșii vor primi 9.500 de euro.
Mediafax