Johnny Depp, victorie în instanță într-un proces intentat fostei soții, Amber Heard
Johnny Depp a obținut o victorie în instanță, în lungul șir de procese avute cu fosta sa soție, actrița Amber Heard. Aceasta va fi forțată să dezvăluie dacă a donat sau nu cele 7 milioane de dolari obținute în urma divorțului, unor asociații, așa cum a promis.
În 2016, după 15 luni de căsătorie, Johnny Depp și Amber Heard au ajuns la un acord de divorț. Depp i-a plătit actriței 7 milioane de dolari, o sumă pe care aceasta a promis că o va dona mai multor organizații caritabile: jumătate urma să ajungă la American Civil Liberties Union, cu accent pe proiecte pentru stoparea violenței împotriva femeilor, iar cealaltă jumătate, la Spitalul de pediatrie din Los Angeles, unde Heard s-a oferit să fie voluntar.
Însă Johnny Depp a acuzat-o că și-a încălcat promisiunea și instanța a fost de acord să se verifice afirmațiile actriței, care, recent, a devenit mamă. Starul francizei „Pirații din Caraibe”, în vârstă de 58 de ani, a obținut din partea unei instanțe din New York decizia ca acele asociații să elibereze documente care să confirme sau nu plățile făcute de Amber Heard.
Johnny Depp și avocatul său au explicat că această promisiune a lui Amber Heard a fost doar o „minciună calculată și manipulatoare”, din cauza căreia el a pierdut, ân toamna anului trecut, procesul intentat pentru calomnie publicației britanice The Sun. Actorul a deschis proces după ce ziarul a publicat un titlu prin care l-a numit “bătăuș de femei”. Procesul extrem de mediatizat s-a încheiat în favoarea publicației britanice, dar avocații starului hollywoodian au promis că vor face apel. După ce a pierdut acest proces, Johnny Depp a fost eliminat și din distribuția francizei „Fantastic Beasts”, bazată pe romanele lui J. K. Rowling.
Johnny Depp şi Amber Heard s-au cunoscut în 2011 şi s-au căsătorit în 2015. În 2017, au divorţat după ce Heard l-a acuzat de violenţă domestică, iar Depp a acuzat-o de şantaj financiar.
Cei doi mai au un proces pe rol. Depp a dat-o în judecată și pe Heard, după ce aceasta a publicat un eseu despre violenţa domestică într-o publicație din SUA. Actorul în vârstă de 57 de ani îi cere fostei soții despăgubiri de 50 de milioane de dolari, pentru defăimare.