Povestea filmului îl are în centru pe dealerul de artă aristocrat Charles Mortdecai (Johnny Depp), aflat în căutarea unui tablou furat, despre care se spune că ar conţine un cod secret ce oferă acces la comorile ascunse ale naziştilor. Pentru a-şi duce misiunea la bun sfârşit, eroul trebuie să păcălească răufăcători ruşi, agenţi secreţi ai MI5, un terorist internaţional, dar şi pe superba sa soţie, Johanna.
Filmul are la bază romanul de succes The Great Moustache Mystery, ultimul din seria imaginată de Kyril Bonfiglioli. Autorul – personaj este un fost dealear de artă devenit redactor şi, ulterior, scriitor. Personajul Charlie Mortdecai a fost descris ca un anti-erou, iar aventurile sale s-au extins pe parcursul a patru cărţi, ultima publicată după moartea autorului.
Din distribuţia filmului mai fac parte Gwyneth Paltrow, Ewan McGregor, Paul Bettany şi Olivia Munn. David Koepp (Ghost Town, Premium Rush) a regizat filmul, după un scenariu de Eric Aronson (On the Line).
Din 23 ianuarie, Mortdecai va rula în cinematografele din toată ţara, , fiind distribuit de InterComFilm Distribution.