John Lennon era un elev problemă

De: Marian Andrei / 12.11.2013, 15:30
John Lennon era un elev problemă
Documente de arhivă care atestă trecutul școlar turbulent al lui John Lennon, din cauza căruia acesta era adeseori pedepsit de profesorii săi, vor fi scoase la vânzare în cadrul unei licitații online, care se va derula între 22 noiembrie și 1 decembrie.

Potrivit site-ului de licitații online TracksAuction.com, cele două pagini scoase la vânzare, ușor îngălbenite de trecerea timpului, datează din perioada 1955-1956 și recenzează pedepsele primite de John Lennon la vârstele de 15 și 16 ani, în perioada în care era elev la Quarry Bank High School din Liverpool, un stabiliment școlar pentru băieți.

Pentru vremea în București și în alte orașe, consultă vremea apropo

Potrivit acestor documente, John Lennon se făcea vinovat de „discuții intempestive”, „proastă conduită”, „lenevie” și chiar „sabotaj”. Un profesor i-a reproșat faptul că nu avea „nici cel mai mic interes” pentru activitatea școlară.

„Mestecă gumă în timpul orelor”, „se bate” și „scoate zgomote idioate în timpul examenelor” – sunt alte observații notate de profesori în aceste documente de arhivă.

Paginile scoase la licitație au fost autentificate de Pete Shotton, prieten din copilărie al muzicianului și autor al cărții „John Lennon: in My Life”, au precizat organizatorii licitației.

„John Lennon a fost mereu descris ca un elev destul de dificil la școală”, afirmă reprezentanții site-ului TracksAuction.com, care consideră că acele pagini „confirmă acest fapt sau, mai degrabă, arată faptul că John era un școlar mai rău decât pretindea că era”.