John Galliano revine în modă, la aproape patru ani după ce a fost concediat de casa Dior

12 01. 2015, 11:20

Talentatul şi provocatorul creator de modă britanic, în vârstă de 54 de ani, a fost ignorat de aproape întreaga industrie în 2011, după ce a proferat o serie de insulte antisemite, în timp ce se afla în stare de ebrietate, într-o cafenea pariziană. Comentariile designerului au provocat consternare în lumea modei şi nu numai.

John Galliano a fost condamnat, cu suspendare, la plata unei amenzi de 6.000 de euro, de un tribunal din Paris, în septembrie 2011.

Casa Margiela a anunţat, în luna decembrie 2014, că această colecţie haute couture „artizanală” va fi prezentată în mod excepţional la Londra, oraşul în care John Galliano a crescut şi în care a făcut primii paşi în lumea modei, nu la Paris.

Mai multe detalii, pe Mediafax.ro