Joacă în “Tanti Florica”! Actorul american James Longshore interpretează primul rol în limba română

Apropo.ro / 01.11.2012, 14:09
Joacă în “Tanti Florica”! Actorul american James Longshore interpretează primul rol în limba română
Miercuri, 7 noiembrie, de la 21:30, “Tanti Florica” dă piept cu „sextanţii”, iar cu această ocazie actorul american James Longshore interpretează primul rol în limba română.

Deşi lui James îi place foarte tare limba română şi deja a ajuns la performanţa de a glumi în această limbă, replicile din „Tanti Florica”, acolo unde interpretează rolul unui misionar, i-au dat ceva de furcă. „Mi-a fost greu, într-adevăr”, dezvăluie James despre experienţa „Tanti Florica”. „La unele replici mi se împleticea limba la propriu. Mi-a luat aproape două săptămâni să învăţ textul, în condiţiile în care, în mod normal, l-aş fi învăţat în două zile”, a mai recunoscut actorul.

James Longshore
Şi întâlnirea cu Florin Călinescu a fost o experienţă memorabilă pentru James. „Deşi nu înţelegeam în totalitate ce se vorbea pe platou, m-a făcut să mă simt în largul meu, ba chiar am improvizat puţin cu el în română, în ciuda vocabularului meu foarte limitat. Este o onoare pentru mine să am o primă apariţie aici alături de un actor de calibrul lui şi mă simt recunoscător pentru acest lucru”, a mai declarat James Longshore.

Dacă „Tanti Florica” va rezista farmecelor venite tocmai de peste Ocean, telespectatorii vor afla urmărind episodul din 7 noiembrie al sitcomului.
Asta nu este însă singura surpriză. Ilie, (Toma Cuzin), fiul Floricăi plecat prin ţări străine să-şi caute rostul, revine acasă, spre bucuria tuturor.