Jessica D lansează “Dă-mi cu high”, un single mai altfel
Pe Jessica D o ştiţi din colaborările ei cu Glance, DDY Nunez şi Marquess. Astăzi, tânăra artistă lansează teaserul celui mai nou single al său, “Dă-mi cu high” – piesa produsă în studioul Stereo Milk de către Mihai “Miki” Postolache şi Ştefan Marin şi masterizată de John Puzzle.
Foto: Dimitri Caceaune
“Prima dată când am ascultat piesă la Stereo Milk recunosc că poate am avut aceeaşi reacţie ca şi voi, cei care aţi dat play acum. Este o piesă îndrăzneaţă! Dar este altceva faţă de ce ascultăm pe piaţa românească muzicală de acum! Acesta este un mesaj în care, cu siguranţă toţi ne regăsim dar nimeni nu are curajul să-l transmită aşa! În toţi există pasiune iar “Dă-mi cu High” redă cel mai bine stările prin care treci în momentul când simţi dorinţa pentru ceva sau cineva. Atunci nu rămâne decât să ai curajul să spui, să faci ceea ce simţi lăsând la o parte „hainele” şi să fii TU pentru persoana pe care o vrei şi o iubeşti, aşa cum nu te-a văzut nimeni”, spune Jessica D
Pentru noul single, Jessica D a făcut o şedinţă foto incendiară în viziunea lui Dimitri Caceaune – cel mai căutat fotograf în acest moment din România, cu ajutorul lui David Gal pe partea creative şi design, Andra Moga pe styling, iar de look s-au ocupat Ioana Cristea (make-up) şi Iulian Urlan (hair).