Jennifer Love Hewitt şi David Conrad, despre moarte, fantome şi vampiri

Despre toate astea şi multe altele, Jennifer Love Hewitt şi David
Conrad au avut amabilitatea să ne dea câteva detalii în
exclusivitate pentru PRO TV Magazin.

– Cum se schimbă dinamica relaţiei după apariţia lui
Aiden?
DC: Se schimbă mult. Acum avem un puşti care aleargă prin casă. E
grozav. Este o metodă uşoară de a vedea ce înseamnă să fii tată şi
este un puşti ciudat şi minunat. Se concetrează într-un mod
straniu. E şi ciudat şi normal în acelaşi timp şi este foarte
distractiv. Dar dinamica e cu totul alta.

– Cum s-au filmat scenele naşterii?
JLH: Partea cu sarcina m-a distrat foarte tare… M-am bucurat c-am
avut ocazia să joc aşa ceva. Oricum îmi doresc să am copii la un
moment dat… Scenele de naştere au fost ciudate pentru că nu am
niciun fel de experienţă şi m-am uitat la tot soiul de filmuleţe
cam scârboase. Dar eu am regizat episodul ăla. Deci m-am regizat
născând, ceea ce n-am mai făcut – a fost foarte ciudat. Dar a
funcţionat.

– Căsnicia voastră funcţionează bine în serial. Care e secretul
unei relaţii bune între soţi?
DC: Păi…
JLH: În afară de televizor?
DC: Să fii bine plătit… Bună întrebare. Care e secretul?
JLH: Pe mine mă întrebi?
DC: Care e secretul?
JLH: Nu ştiu. Jim şi Melinda… nu prea există căsătorii frumoase
în seriale… şi publicul adoră faptul că Melinda şi Jim au rămas
uniţi. Dacă oamenii şi-ar identifica priorităţile, situaţia
căsniciilor ar fi alta. Jim este gata să accepte ciudăţenia
Melindei, iar ea îl lasă pe el să fie erou. Faptul că-şi oferă
libertăţi face ca întreaga căsnicie să funcţioneze. Dacă s-ar
întâmpla şi în realitate aşa, ar fi minunat.
DC: Cred că o relaţie rezistă şi dacă persoana iubită are ceva
misterios. De obicei, oamenii aflaţi în relaţii vor să se anihileze
reciproc… Iar Jennifer are ceva…
JLH: Sunt ciudată.
DC: Aşa e. Şi asta se reflectă în roluri.

– Jennifer, serialul are un succes uriaş. Ce le place
oamenilor? Misterul?
JLH: Cred că este distractiv să te sperii. Oamenilor le place, mai
ales dacă, în acelaşi timp, se simt în siguranţă. Ei ştiu că nu se
vor întâlni cu fantomele care apar în dormitorul Melindei. Şi
oamenii sunt interesaţi de supernatural. Eu una sigur sunt. Mi se
pare foarte interesant. Mi se părea şi înainte de serial. Acum mă
distrez, dar moartea rămâne un subiect delicat. Nimeni nu o
aşteaptă cu braţele deschise. Este inevitabilă..

– Cine este cel mai fricos pe platou?
DC: Dacă sunt la volan, atunci toată lumea.
JLH: Nu conduce prea bine…

– Vă plac filmele cu fantome sau horror?
JLH: Mă tem de filmele horror. Dar îmi plac emisiunile cu căutători
de fantome – ca aia în care se duc să vadă dacă sunt fantome pe
epava vasului Queen Mary…
DC: Am coborât în epavă şi a fost grozav. Dar uneori mă tem în
propriul meu apartament. De o simplă umbră… Nu ştiu de
ce…

– Care este scena la care te-ai temut cel mai
tare?
JLH: Am avut un episod cu un spânzurat… Iar eu aveam o pungă pe
cap şi lanţuri la picioare şi la braţe şi trebuia să urc nişte
scări şi mi-au dat drumul de pe o platformă. Am plâns toată ziua –
ştiau că nu pot trage mai mult de două duble înainte de a o lua
complet razna. A fost cel mai înfricoşător lucru făcut
vreodată.
DC: Pe mine m-a speriat fantoma din foc…
JLH: Era terifiantă. I se decojea pielea…

– Cum îşi provoacă actorii plânsul?
JLH: Suntem oameni chinuiţi, din naştere.
DC: Unii plâng mai uşor ca alţii.
JLH: Da, suntem indivizi plini de probleme şi, dacă am fi lăsaţi în
libertate, ar trebui să fim ţinuţi pe medicamente. Dar
meseria…
DC: De unde ştii că nu iau medicamente?

-Jennifer, de ce se simt femeile de la Hollywood obligate
s-arate bine tot timpul? Tu te simţi aşa? Cum faci faţă
presiunii?
JLH: Există o presiune. Dar e, mai degrabă, o proiecţie a ceea ce
gândesc oamenii. Până să te întrebe cineva dacă ai probleme cu
greutatea, nu le aveai… Cred că oamenii au uitat că actorii nu
sunt manechini, că nu stăm atârnaţi de umeraşe. Lucrând în
televiziune, cred că reprezinţi mai bine femeile dacă ai curbe şi
nu eşti slabă de tot. Nu-mi place moda de acum, în care fetele au
braţe pline de muşchi, ca bărbaţii. Actriţele au un soi de
responsabilitate. Presiunea este foarte mare – aş minţi dacă aş
susţine contrariul – dar încerc să mă simt confortabil în pielea
mea. şi programul de lucru în televiziune este complicat… Dacă nu
mănânci, nu dai bine pe cameră, îţi uiţi replicile şi te
îmbolnăveşti. Trebuie să ai un echilibru. încerc să înţeleg în ce
context mă simt cel mai bine şi să rămân acolo.

– Cât de greu este să-ţi păstrezi echilibrul? Eşti în branşă de
mulţi ani şi, mai ales când eşti tânăr, presiunile sunt foarte
mari…
JLH: Trebuie să fii onest cu tine însuţi. Nu poţi să pleci urechea
la tot ce se spune în jurul tău, pentru că opiniile se bat cap în
cap. Depinde de anturaj. Nu-i poţi mulţumi pe toţi. Dar dacă tu
eşti mulţumit şi satisfăcut cu tine însuţi, atunci este
perfect.

– Te pasionează Halloween-ul?
JLH: Da. Anul ăsta am pus în casă un călăreţ fără cap.

– Rămâne serialul fără fantome?
JLH: Uneori mă tem că da. Am avut nişte fantome care au apărut de
mai multe ori… Dar poveştile sunt mereu noi.

– Eşti actriţă, regizor, producător, cântăreaţă, şi tocmai
scrii un ghid pentru cupluri…
JLH: Se numeşte „The Day I Shot Cupid”. Va ieşi undeva la anul.
Lucrez la cartea asta de 4 ani. Cel mai mult am scris în ultimul an
şi jumătate. E distractiv. Este o carte de sfaturi în care am
inserat şi anecdote din timpul unor întâlniri romantice. Practic,
cartea spune că, indiferent dacă eşti la Hollywood sau speli rufe
undeva în Omaha, femeile îi zăpăcesc pe bărbaţi şi bărbaţii sunt
confuzi din cauza femeilor. Cu toţii suntem aşa… Sper că
oamenilor o să le placă…

– Pare să fie o carte care te învaţă cum să rămâi cu
bărbatul dorit…
JLH: Mai degrabă te învaţă ce anume să cauţi… Am vrut să arăt că
femeile trebuie să fie puţin mai responsabile. Femeile dau vina pe
bărbaţi pentru tot, pentru că nu ne înţeleg… Consider că, pentru
a fi înţelese de ei, trebuie să ne înţelegem noi înşine. Trebuie să
te cunoşti foarte bine înainte de a ieşi la o întâlnire…

– Crezi că ai fi putut scrie cartea asta când erai mai
tânără?
JLH: Categoric nu.

– „Mesaje de dincolo” este unul din cele mai bune seriale
despre supranatural, dar acum sunt la modă serialele cu vampiri…
Trebuie să supralicitaţi sau vă consideraţi premergătorii
genului?
JLH: Nu suntem premergătorii genului.
DC: Suntem altfel. Suntem un serial care emoţionează prin relaţia
ei cu fantomele şi a celor doi părinţi cu copilul lor… Vampirii
nu sunt aşa. Ar putea fi…

– Toată lumea este pasionată de serialele
supranaturale…
DC: Supranaturalul din serialul nostru substituie dorul oamenilor
faţă de cei dragi care nu mai sunt… Oamenii reacţionează la asta
şi nu la indivizi frumoşi care zboară.
JLH: Dar n-am nimic împotriva unor vampiri arătoşi. Chiar n-am.