Jennifer Lopez a fost desemnată „regina parfumurilor” de o parte a presei americane, întrucât produsele de acest tip lansate de-a lungul anilor de cunoscuta actriță și cântăreață au generat venituri totale de aproximativ 80 de milioane de dolari.
Veniturile obținute de Jennifer Lopez grație celor 18 parfumuri pe care le-a lansat în ultimii 10 ani le-au depășit cu mult pe cele obținute de „rivalele” ei actrița Sarah Jessica Parker și cântăreața Madonna, informează femalefirst.co.uk.
Britney Spears ocupă locul al patrulea, grație parfumurilor sale „Believe” și „Fantasy”, iar cântăreața canadiană Avril Lavigne ocupă poziția a cincea.
Topul a fost alcătuit de site-ul Escentual.com, specializat în comercializarea produselor cosmetice și de înfrumusețare.
Citește mai multe detalii despre parfumurile lui Jennifer Lopez, pe Mediafax.ro