Jeff Goldblum – Mă simt ca un actor începător

31 08. 2010, 12:00

– „Lege şi ordine” a ajuns la al 9-lea sezon. Ce
continuă să te motiveze zi de zi în rolul pe care-l
faci?

Faptul că scenariul este foarte bun, iar oamenii care mă înconjoară
sunt cei mai tari. Aşa încât, încerc să mă bucur la maximum de
lucrurile astea. În plus, personajul meu, Zach Nichols, evoluează
permanent şi asta mă motivează să dau tot ce e mai bun.
– Ai o nouă parteneră în serial, actriţa Saffron Burrows.
Cum crezi că va evolua relaţia dintre Zach şi ea?

Lucrăm bine împreună, foarte dinamic. Deşi am trecut prin scene
oribile, am găsit ceva amuzant în fiecare moment. Mă fascinează
investigaţiile. Şi amândoi am devenit pasionaţi de aşa ceva.
– În noul sezon, apare Ralph Macchio. La ce alte nume mari
să ne aşteptăm?

Ar fi trebuit să mă pregătesc dinainte cu întreaga distribuţie.
Kevin Conway a jucat într-un episod, apoi Karen Olivo, interpretul
din „West Side Story”. Şi o mulţime de alţi actori.
– Pe de altă parte, alţii au plecat: Vincent D’Onofrio,
Kathryn Erbe, Eric Bogosian…

Îmi plăceau personajele lor şi le voi duce lipsa, pentru că sunt
spectaculoşi şi de neînlocuit.
– În sezonul trecut, Zach Nichols, personajul interpretat
de tine, cântă la pian, aşa cum faci şi tu în viaţa reală. De data
aceasta, cu ce noutăţi vine Zach?

Hmm… Nu ştiu dacă mai am alte talente ascunse. Avem în echipă un
tip pe nume Mike Struck, care e un detectiv foarte priceput, pe
bune. Tot timpul îmi dau seama că este foarte dificil să faci
job-ul ăsta cu adevărat.
– Care dintre trăsăturile personajului tău ai vrea să ţi le
însuşeşti?

Aş vrea să fiu la fel de deştept ca Nichols. Ar fi tare! Deşi nu
cred că aş putea fi la fel de eficient ca el. În fiecare zi, mă
simt ca un actor începător din multe puncte de vedere. Dar mă
străduiesc să devin mai bun, mai deştept şi pun multă pasiune în
ceea ce fac.
– În adolescenţă, dacă ai fi avut un iPod, ce fel de muzică
ai fi ascultat?

Îmi aduc aminte că formaţia Beatles a apărut când eram copil. Am
fost foarte încântat de ei. Mai apoi, de la părinţii mei pasionaţi
de jazz, am ascultat câteva albume semnate de Erroll Garner, care e
din Pittsburg, la fel ca mine.
– Îţi place să joci în seriale sau în filme? Cât de mare e
dife­renţa dintre cele două genuri?

Sunt câteva diferenţe evidente. În primul rând, pentru mine acesta
este cel mai lung job (n.r. rolul din „Lege şi ordine”). Din
fericire, văd aceiaşi oameni în fiecare zi. Asta ne face o mare
familie.
– De ce să te urmărească telespectatorii noul
sezon?

Telespectatorilor sper să le placă în continuare poveştile, modul
în care sunt elucidate crimele şi lecţiile pe care le pot învăţa
din asta.