Jean Pascal l-a făcut KO pe Lucian Bute. Pe Twitter
Pascal a scris pe Twitter că lui Lucian Bute i-a fost frică de înfrângere, acesta fiind motivul pentru care a amânat meciul. „Bute e terminat, Bute e terminat. Nu mai are nicio speranță”, a scris Pascal pe contul @jeanpascalchamp.
Meciul dintre Bute și Pascal trebuia să se dispute pe 25 mai 2013, însă a fost amânat pentru sfârșitul lui 2013 sau începutul lui 2014, după ce Bute s-a accidentat la mâna stângă și a fost operat.
Jean Pascal și-a exprimat dorința de a boxa cât mai repede cu Bute. „M-am săturat de aceste jocuri, vreau să-i rup fundul lui Bute. Faceți ceva ca meciul să se dispute. Bute este marioneta lui Stephan Larouche (n.r. impresarul său). Accidentarea sa a fost ceva planificat, nu are curaj. E un campion de hârtie”, a mai spus Pascal.