Jay Leno a ajuns la spital
Într-una din seri, înainte de a intra în direct, i s-a făcut rău, iar colegii i-au sărit în ajutor. El a fost internat imediat în centrul medical Providence Saint Joseph din Burbank, unde medicii l-au reţinut peste noapte şi l-au supus mai multor test. Bineînţeles, Leno, în stilu-i caracteristic, le-a oferit cadrelor medicale momente de divertisment unice. Deşi presa n-a primit nici un fel de informaţii privind motivele spitalizării sale, purtătorul de cuvînt al NBC i-a asigurat pe toţi că starea prezentatorului este bună.
Într-adevăr, “The Tonight Show” a rămas fără gazda lui celebră numai două zile, Leno întorcîndu-se la lucru la fel de jovial şi pus pe şotii ca întotdeauna. Ba chiar a făcut haz de necaz: “Cred că am mîncat nişte carne de porc adusă de un prieten din Mexic. N-a fost o idee prea bună! Aţi dormit vreodată într-un spital? Eu am rămas peste noapte şi am avut un coşmar… Se făcea că nu pot respira, că mă sufoc. Apoi m-am trezit şi mi-am dat seama că, de fapt, Conan îmi ţinea perna pe faţă” – făcînd aluzie la succesorul deja anunţat al emisiunii, Conan O’Brien, care va prelua frîiele “The Tonight Show” pe 1 iunie.