Japonezii au creat primul aparat cu raze X portabil (Video)
Dispozitivul conține un software special care poate comunica wireless cu un laptop, permițând radiologului să lucreze și acolo unde nu există electricitate, putând realiza aproximativ 300 de examinări, până la descărcarea bateriei.
Denumit TRB9020H, aparatul este primul aparat de acest gen din Japonia și el cântărește numai 7 kilograme cu baterie cu tot (ceea ce este extrem de puțin în comparație cu aparatele normale din laboratoare).
Panoul său de comandă este echipat cu un display LED foarte luminos, care poate fi citit și atunci când este expus direct razelor solare.
Aparatul de raze X portabil a primit și toate aprobările necesare comercializării pe scară largă, ceea ce înseamnă că îl vom putea vedea în curând și pe la noi, echipajele medicale de intervenție având de acum posibilitatea efectuării unor radiografii la fața locului, atunci când este necesar acest lucru (prețul pornind de la 16.700 de euro).
Mikasa este unicul producător de aparate de raze X portabile pentru armata SUA, însă modelele precedente necesitau conectarea la o rețea de electricitate, iar compania este pe piață încă din 1923.