Janina Nectara, singura româncă ce a făcut internship la Oscar de la Renta

Apropo.ro / 24.10.2014, 17:11
Janina Nectara, singura româncă ce a făcut internship la Oscar de la Renta
“Moda este apolitică şi trans-partinică” obişnuia să spună Oscar de la Renta, designerul Primelor Doamne ale Americii, dar şi al Reginei Noor a Iordaniei, al reginei Spaniei, al supermodelelor şi al celor mai de succes actriţe şi cântăreţe.
Janina Nectara vorbeşte, în cadrul Observatorului Special din această seară, de la ora 20.00 la Antena 1,  despre cel mai mare couturier al secolului şi imensa influenţă pe care acesta a avut-o în moda internaţională. 
 
La câteva zile de la moartea celui care a fost denumit ”icoana modei”, Janina Nectara împărtăşeşte la Antena 1 din experienţa trăită la New York ca ”intern” la casa de modă Oscar de la Renta, ea fiind de altfel şi singura româncă ce a beneficiat de o astfel de experienţă.
 
”În prima mea zi, intru în clădire şi mă opresc la lift, unde o prezenţă graţioasă îmi ia ochii. Purta o rochie cu spate gol, sandale cu tocuri de o înălţime cât Statuia Libertăţii şi o haină de blană aruncată nonşalant pe umeri, în condiţiile în care era zăpadă afară. Era PR-ul casei de modă, Erika Bearman, cunoscută mai degrabă drept Oscar PR Girl. Zilnic se întâmpla ca vreun star să vină pentru probe. Jennifer Garner tocmai îşi alesese rochia pentru Oscaruri, iar într-o altă zi am dat nas în nas cu Taylor Swift, căreia i se realiza o rochie pentru un eveniment red carpet”, îşi aminteşte Janina. 
 
 
 
 
Născut în 1932 în Santo Domingo, mezinul şi singurul băiat al unei familii cu şapte copii, de la Renta spunea deseori că obţinea tot ce dorea de la părinţii săi. Pleacă de acasă mai întâi la studii, în Spania, apoi în America, construindu-şi o viaţă demnă de un scenariu hollywoodian. La 17 ani pleacă la Madrid, pentru a studia pictură la Academy of San Fernando şi reuşeşte, în scurtă vreme, să îşi croiască drum în exclusivista lume a modei couture europene. Urmează anii de glorie. Primele doamne ale Americii, Jackie Kennedy, Nancy Reagan, Laura Bush, Hillary Clinton, Michelle Obama Regina Noor a Iordaniei, toate au avut apariţii care au scris istorie pentru de la Renta. De altfel, Michelle Obama a declarat că “nu poţi greşi niciodată purtând Oscar de la Renta”.