Jane Seymour şi Roger Moore se află în România
Şansele să dai nas în nas cu Roger sau Jane pe străzile Capitalei sunt foarte mari. Cei doi actori din Cetatea Filmului şi-au mutat tabăra la Bucureşti în aceste zile, unde filmează câteva scene pentru co-producţia Castel Film şi Motion Picture Corporation of America, „A Royal Christmas” în regia lui Alex Zamm, informează site-ul filmneweurope.com.
Filmul spune povestea Prinţului Leopold, duce de Winterstone (Stephen Hagan). Acesta vrea să se însoare cu iubita lui, Emily Miller (Lacy Chabert), o tânără bibliotecară din Philadelphia, dar mama lui – Priţesa Isadora (Jane Seymour) – are alte planuri pentru viitorul său.
Filmările pentru „A Royal Christmas” au început pe 30 iunie şi echipa se va afla în Bucureşti până pe 18 iulie, filmând în oraş şi la Castel Film.
Interpreta rolului principal din serialul TV care a avut mare succes în rândul publicului din România, „Dr. Quinn”, nu este la prima vizită în ţara noastră. „Sunt impresionată de România şi de oamenii de aici”, a declarat Jane anul trecut, după două zile de filmări în Bucureşti pentru comedia romantică: „Love By Design”.
Roger Moore, celebru mai ales pentru rolul agentului 007, se află în prezent la cea de-a patra căsnicie. Starul britanic a fost căsătorit cu patinatoarea Doorn van Steyn, în perioada 1946-1953, iar apoi cu cântăreaţa Dorothy Squires, în perioada 1953-1968.