Jane Fonda va fi premiată pentru întreaga carieră la gala Globurilor de Aur 2021
Jane Fonda va primi trofeul Cecil B. DeMille, care recompensează contribuția de excepție adusă cinematografiei mondiale, la ediția de anul acesta, a 78-a, a Globurilor de Aur.
În vârstă de 83 de ani, Jane Fonda este a 16-a femeie care primește cea mai înaltă onoare din partea Asociației Presei Străine de la Hollywood (Hollywood Foreign Press Association).
Starul își va primi trofeul, acordat anual din 1952, într-o ceremonie virtuală care va avea loc pe 28 februarie.
Fiica unei alte legende, din Epoca de Aur a Hollywood-ului, Henry Fonda, Jane este câștigătoare, printre altele, a două premii Oscar și a trei premii Globul de Aur.
Jane Fonda calcă astfel pe urmele unor staruri ca Walt Disney, Judy Garland, John Wayne, Frank Sinatra, Oprah Winfrey și propriul tată, care a fost astfel recompensat în 1980. Anul trecut, premiul i-a fost acordat actorului Tom Hanks.
„Asociația Presei Străine de la Hollywood este mândră să-i acorde premiul Cecil B. DeMille din 2021 lui Jane Fonda”, a declarat președintele HFPA, Ali Sar, potrivit The Hollywood Reporter. Acesta a vorbit și despre activista Jane Fonda, care a militat de-a lungul vremii pentru mai multe cauze sociale.
Fonda va putea fi văzută în curând în al șaptelea și ultim sezon al serialului “Grace & Frankie” de pe Netflix.
CITEȘTE ȘI: Copiii lui Spike Lee sunt ambasadorii galei Globurile de Aur 2021
Foto: Profimedia Images