Jane Campion, preşedintele juriului Cannes 2014
Jane Campion va fi preşedintele juriului celei de-a 67-a ediţii a Festivalului de la Cannes. Numirea sa a fost confirmată de Gilles Jacob şi Thierry Frémaux. Pe site-ul oficial al festivalului, Thierry Frémaux s-a declarat mândru de faptul că Jane Campion ”a acceptat. După Michèle Morgan, Jeanne Moreau, Françoise Sagan, Isabelle Adjani, Liv Ullmann şi Isabelle Huppert, Campion completează lista de femei aflate în postura de preşedinte al juriului”.
Singura femeie care a primit premiul suprem pe Croisette, în 1993 cu „The Piano”, Jane Campion a mai condus în 2013 juriul de la Cinéfondation… şi a mai primit Palme d’Or pentru scurtmetaj în 1982 pentru ”An Exercise in Discipline – Peel”.
Cea de-a 67-a ediţie a Festivalului de Film de la Cannes de va desfăşura în perioada 14 – 25 mai 2014. Palme d’Or va fi decernat pe 25 mai.