Jandarmii vegheaza de Paste

17 04. 2009, 08:00

Cu ocazia sarbatorilor Pascale, jandarmii vor asigura masurile de ordine publica . Iata comunicatul Directiei Generale de Jandarmi a Municipiului Bucuresti:

Pentru asigurarea unui climat de siguranta si liniste publica cetatenilor Capitalei, in perioada sarbatorilor Pascale, cu ocazia desfasurarii manifestarilor religioase prilejuite de aceasta sarbatoare, Directia Generala de Jandarmi a Municipiului Bucuresti va suplimenta dispozitivul de ordine publica la nivelul Bucurestiului.

Astfel, pentru desfasurarea in conditii optime a manifestarilor religioase pascale, in noaptea Invierii Domnului, peste 100 de jandarmi vor asigura masurile de ordine publica la Catedrala Patriarhala din Dealul Mitropoliei, peste 50 de jandarmi vor asigura masurile de ordine publica la Biserica Sfanta Treime (intersectie Calea 13 Septembrie cu Str. Mihail Sebastian), iar alti 650 de jandarmi bucuresteni vor patrula pe traseele de deplasare catre lacasele de cult din Capitala, precum si in zona apropiata a acestora.

In aceasta perioada vor fi intensificate actiunile de patrulare, in special in zona statiilor de transport in comun, in care sunt inregistrate valori mari de trafic al calatorilor, pentru combaterea infractiunilor de furt de si din bagaje sau din buzunare, genti, de comercializare a unor produse specifice sarbatorilor de pasti.

De asemenea, vor fi intensificate activitatile de patrulare pedestra, hipo si auto in zona pietelor, respectiv a locurilor pretabile comercializarii produselor specifice sarbatorilor pascale, de supraveghere a locurile in care urmeaza sa se organizeze manifestari cultural-artistice, care se vor finaliza prin focuri de artificii, in vederea evitarii ranirii persoanelor participante sau producerii de incendii sau alte incidente care pot afecta siguranta bucurestenilor.

Cetatenii pot solicita sprijinul jandarmilor in situatia tulburarii ordinii publice sau in cazul in care sunt martorii savarsirii altor fapte antisociale, la numarul unic pentru situatii de urgenta 112 sau se pot adresa direct echipajelor de jandarmi pentru a solicita sprijin.