Jamie Foxx are stea pe Walk of Fame

17 09. 2007, 16:50
Actorul și muzicianul Jamie Foxx, câștigător al unui premiu Oscar, a primit, sâmbătă, o stea pe bulevardul Walk of Fame din Hollywood, informează BBC News Online. Foxx, în vârstă de 39 de ani, a declarat că "aceasta este una dintre cele mai minunate

Actorul și muzicianul Jamie Foxx, câștigător al unui premiu Oscar, a primit, sâmbătă, o stea pe bulevardul Walk of Fame din Hollywood, informează BBC News Online. Foxx, în vârstă de 39 de ani, a declarat că „aceasta este una dintre cele mai minunate zile” din viața sa.

De asemenea, el a adus un omagiu bunicii sale, cea care l-a crescut. Foxx a câștigat premiul Academiei Americane de Film pentru cel mai bun actor în 2005, pentru rolul din filmul biografic „Ray”, unde l-a interpretat pe Ray Charles.

Într-un interviu acordat după ceremonia de la Walk of Fame, Foxx a sărit în apărarea cântăreței Britney Spears, al cărei recent recital de la MTV Video Music Awards a fost intens criticat. „Cred că lui Britney îi merge foarte bine”, a declarat el pentru agenția de presă AFP. „Cred că a fost foarte curajoasă că a urcat pe scenă. Îi doresc toate cele bune”, a mai spus el.

Jamie Foxx a primit steaua pe Walk of Fame cu două săptămâni înainte de lansarea celui mai nou film al său, „The Kingdom”. În acesta, actorul joacă rolul unui membru al serviciului american de contra-terorism care este pe urmele celui care a pus la care un atentat cu bombă în Arabia Saudită.

Cel mai recent album al lui Foxx, intitulat „Unpredictable”, i-a adus anul acesta premiul pentru cel mai bun cântăreț la Soul Train Awards.