Jake din „Doi bărbați și jumătate”, de nerecunoscut după ce a câștigat 20 de milioane de dolari, apoi a „dispărut”
Angus T. Jones, actorul care a interpretat personajul Jake Harper în celebrul serial „Doi bărbați și jumătate” / „Two And A Half Men”, are acum 27 de ani și este de nerecunoscut.
Tânărul s-a născut în 1993 în Austin, Texas, iar la vârsta de 10 ani a devenit un personaj principal în celebrul show, unul dintre cele mai populare din istorie. Înainte de a fi recrutat pentru „Doi bărbați și jumătate”, Angus jucase deja în cinci filme: „See Spot Run”, „George of the Jungle 2”, „Simpatico”, „The Rookie” și „Bringing Down The House”.
În timp ce apărea în serial, averea lui Angus T. Jones a ajuns la 20 de milioane de dolari. La un moment dat, actorul adolescent ajunsese să câștige 350.000 de dolari pe episod, o sumă impresionantă chiar și pentru un adult.
Jones a apărut timp de zece sezoane în serial, iar apoi ocazional în sezoanele 11 și 12. Ulterior, actorul a părăsit „Doi bărbați și jumătate” pentru a se dedica religiei. Tânărul a ajuns să meargă în fiecare duminică la 3-4 biserici, iar ulterior a devenit adventist. Fiind atât de dedicat credinței, lui Angus T. Jones i s-a părut nepotrivit serialul care l-a făcut celebru și a început să îl critice cu fiecare ocazie pe care a avut-o. El i-a încurajat chiar pe fani să înceteze să se mai uite la show.
Ulterior, actorul a încercat să lanseze povești bazate pe Biblie, dar afacerea nu a funcționat. Jones s-a îndepărtat de religie și s-a înscris la facultate, în cadrul Universității din Colorado, unde a studiat protecția mediului. După un an a trecut la studierea iudaismului. Nu se știe dacă a obținut sau nu vreo diplomă, deoarece „Jake” a dispărut aproape total din lumina reflectoarelor.
În 2016, Angus a devenit președinte la firma Tonite, care produce evenimente multimedia. Tot atunci, Jones a declarat că a renunțat la religie, pentru a vedea unde ajunge singur, fără „o organizație care să pună stampilă pentru ce este bun sau rău”.
În 2021, fostul actor a fost surprins, în Los Angeles, afișând un look inedit. Avea căciulă, barbă, ochelari și mergea desculț.
Se știe că după „Doi bărbați și jumătate” Jones nu a mai jucat în niciun serial sau film.
Foto: Shutterstock, Profimedia Images
CITEȘTE ȘI:
Dezvăluirea surprinzătoare făcută de Donna D’Errico la 23 de ani după ce a jucat în Baywatch
Episodul de „Star Trek” care a fost interzis în Germania timp de 27 de ani