„iUmor”: Acrobatul Costin Pity se retrage din concurs. Află de ce!
Astfel, în urma voturilor exprimate în cadrul aplicaţiei „iUmor”, telespectatorii au decis cã în marea finalã a show-ului, ultima luptã se va da între Costin Pity, Nae Nicolae, George Tãnase, Gabriel Gherghe, Paul Lungu, Ioan Bãdeliţã, Azaleea Necula, Trupa Obligo şi Vlad Grigorescu, câştigãtorii fiecãrei ediţii de pânã acum.
Contactat de echipa de producţie a emisiunii, câştigãtorul primei ediţii, acrobatul Costin Pity a anunţat cã din motive personale şi independente de emisiune nu va putea participa în marea finalã a show-ului, care va fi difuzatã pe 5 iunie, de la 20:00, la Antena 1. Drept urmare, ocupantul locului doi în clasamentul voturilor din ediţia respectivã, trupa Backstage Boys în acest caz, se vor califica automat în finalã.
Bãieţii de la Backstage Boys sunt şi cei care au deschis concursul, fiind primii concurenţi ai primei ediţii. S-au fãcut remarcaţi prin faptul cã şi-au conceput momentul implicându-i şi pe juraţi, de la care au avut nevoie de o temã, un loc în care sã se desfãşoare acţiunea şi o limbã pe care sã o vorbeascã. Pe loc, bãieţii au improvizat o scenã într-un crematoriu, vorbind o mulţime de limbi strãine. Pe juraţi i-au convins imediat cã au umor, astfel cã cele trei like-uri nu au întârziat sã aparã.
„Cine zicea cã locul doi nu e câştigãtor, nu ne-a cunoscut pe noi. Pentru finalã vom ţinti şi mai jos J”, a glumit Sever, unul dintre componenţii trupei, care a completat „Ne pare rãu pentru Pity cã nu a mai putut ajunge la finalã. Ce putem spune… it’s a pity! Le mulţumim foarte mult tuturor celor care ne-au votat!”.
Ca o noutate absolută, în finala „iUmor”, juraţii se vor transforma în concurenţi. Mai exact, finaliştii vor avea obligaţia să aleagă unul dintre juraţi, alături de care să îşi construiască ultimul moment din show. Câştigãtorul emisiunii va fi desemnat tot prin vot de cãtre telespectatori, de data aceasta prin SMS, cu menţiunea cã pentru a se califica la votul publicului, finaliştii trebuie sã obţinã trei „DA” din partea juraţilor.