Iuliana Tudor – Etnovedeta
Timp de opt ani, Iuliana Tudor şi-a făcut un
renume de prezentator de emisiuni şi evenimente legate de muzica
populară şi tradiţii romăneşti autentice. Au fost opt ani de
transmisiuni în direct, de teledoane, revelioane, concursuri de
muzică şi spectacole de folclor, timp în care microbul
transmisiunilor în direct i-a intrat în sînge. N-ar face cu la fel
de mult patos o emisiune înregistrată, dar recunoaşte că s-a gîndit
să realizeze şi o serie de documentare pe formatul unui jurnal de
călătorie prin ţărişoarele romăneşti. Şi asta pentru că, chiar dacă
şi-a rupt multe perechi de pantofi pe uliţele satelor pe care le-a
străbătut fără să se plîngă prea mult, viaţa la ţară are ceva
idilic, un farmec aparte, desprins din amintirile ei de copil
crescut în curtea bunicilor de la Măneşti.
renume de prezentator de emisiuni şi evenimente legate de muzica
populară şi tradiţii romăneşti autentice. Au fost opt ani de
transmisiuni în direct, de teledoane, revelioane, concursuri de
muzică şi spectacole de folclor, timp în care microbul
transmisiunilor în direct i-a intrat în sînge. N-ar face cu la fel
de mult patos o emisiune înregistrată, dar recunoaşte că s-a gîndit
să realizeze şi o serie de documentare pe formatul unui jurnal de
călătorie prin ţărişoarele romăneşti. Şi asta pentru că, chiar dacă
şi-a rupt multe perechi de pantofi pe uliţele satelor pe care le-a
străbătut fără să se plîngă prea mult, viaţa la ţară are ceva
idilic, un farmec aparte, desprins din amintirile ei de copil
crescut în curtea bunicilor de la Măneşti.
Amintiri din copilărie
Totul se leagă de acel loc: cele mai frumoase
amintiri, educaţia care a propulsat-o mai tîrziu, calmul cu care a
urcat fiecare treaptă în carieră. Acolo „Există căsuţa, există şi
bunica, mult mai bătrînă, a slăbit, dar o iubesc la fel de mult.
Există şi izvorul, şi fîntîna, şi oile, mai puţine, şi vaca.
Bunicul nu mai există, din păcate”. Măneştiul a rămas, pentru
Iuliana, locul în care tînjeşti „Să te trezeşti dimineaţă şi să
arzi de nerăbdare pentru că, bun, mănînci acolo repede mămăligă cu
brînză, dar pleci cu bunicul cu turma de nu ştiu cîte oi aveam, de
umpleam toată strada… Mergeam desculţă, ajungeam pe deal şi
tînjeam după momentul în care lăsa oile la păscut şi se apuca de
povestit despre război. Povestea şi ne-adunam mure. Aveam un borcan
de 800 de grame, pe care-l umpleam cu mure şi, tot ascultîndu-l,
mîncam şi mă murdăream pe toată faţa. Apoi mă duceam după-amiaza la
gîrlă cu copiii, ne scăldam, femeile veneau şi spălau covoarele şi
ne plăcea să le încurcăm… Era frumos! Iar seara era momentul
mulsului oilor şi-al caprelor. Stăteam şi o asistam pe bunica mea,
care nu mă lăsa niciodată să le mulg, pentru că am făcut-o o dată
şi era să rănesc o capră. Apoi, ne aşezam toţi la masă, mămăliga se
tăia cu aţa, se bea un păhărel din care bunicul ne dădea să gustăm
şi noi ne strîmbam foarte tare”.
amintiri, educaţia care a propulsat-o mai tîrziu, calmul cu care a
urcat fiecare treaptă în carieră. Acolo „Există căsuţa, există şi
bunica, mult mai bătrînă, a slăbit, dar o iubesc la fel de mult.
Există şi izvorul, şi fîntîna, şi oile, mai puţine, şi vaca.
Bunicul nu mai există, din păcate”. Măneştiul a rămas, pentru
Iuliana, locul în care tînjeşti „Să te trezeşti dimineaţă şi să
arzi de nerăbdare pentru că, bun, mănînci acolo repede mămăligă cu
brînză, dar pleci cu bunicul cu turma de nu ştiu cîte oi aveam, de
umpleam toată strada… Mergeam desculţă, ajungeam pe deal şi
tînjeam după momentul în care lăsa oile la păscut şi se apuca de
povestit despre război. Povestea şi ne-adunam mure. Aveam un borcan
de 800 de grame, pe care-l umpleam cu mure şi, tot ascultîndu-l,
mîncam şi mă murdăream pe toată faţa. Apoi mă duceam după-amiaza la
gîrlă cu copiii, ne scăldam, femeile veneau şi spălau covoarele şi
ne plăcea să le încurcăm… Era frumos! Iar seara era momentul
mulsului oilor şi-al caprelor. Stăteam şi o asistam pe bunica mea,
care nu mă lăsa niciodată să le mulg, pentru că am făcut-o o dată
şi era să rănesc o capră. Apoi, ne aşezam toţi la masă, mămăliga se
tăia cu aţa, se bea un păhărel din care bunicul ne dădea să gustăm
şi noi ne strîmbam foarte tare”.
Vedete şi duete
Pe atunci, Iuliana visa să ajungă cîntăreaţă,
la fel ca Angela Similea, al cărei cîntec „Noapte, fată cu cercei
de smoală” îl învăţase pe dinafară şi pe care-l repeta cu fiecare
ocazie. „Cine n-a stat în oglindă, cine n-a folosit un spray pe
post de microfon, n-a încălţat pantofii mamei şi nu a îmbrăcat
rochia de mireasă, pe care o puneam aproape zilnic pînă i-am rupt-o
şi i-am zăpăcit-o?”. N-a concurat la Mamaia, nici la Cerbul de aur,
dar a ajuns şi pe scenă, şi chiar la fel de cunoscută de public. Ba
chiar are şi studii muzicale şi nu ne-ar surprinde să o vedem pe
coperta unui album personal. Am surprins-o deseori fredonînd
cîntece populare şi chiar i-ar plăcea să facă un duet cu Marcel
Pavel, repetînd experienţa pe care a avut-o cînd a cîntat împreună
cu Ionuţ Fulea.
la fel ca Angela Similea, al cărei cîntec „Noapte, fată cu cercei
de smoală” îl învăţase pe dinafară şi pe care-l repeta cu fiecare
ocazie. „Cine n-a stat în oglindă, cine n-a folosit un spray pe
post de microfon, n-a încălţat pantofii mamei şi nu a îmbrăcat
rochia de mireasă, pe care o puneam aproape zilnic pînă i-am rupt-o
şi i-am zăpăcit-o?”. N-a concurat la Mamaia, nici la Cerbul de aur,
dar a ajuns şi pe scenă, şi chiar la fel de cunoscută de public. Ba
chiar are şi studii muzicale şi nu ne-ar surprinde să o vedem pe
coperta unui album personal. Am surprins-o deseori fredonînd
cîntece populare şi chiar i-ar plăcea să facă un duet cu Marcel
Pavel, repetînd experienţa pe care a avut-o cînd a cîntat împreună
cu Ionuţ Fulea.
„O dată-n viaţă”
Pînă atunci, exersează cu invitaţii săi din
emisiunea „O dată-n viaţă” un format nou intrat în grila TVR care,
în fiecare vineri seara, supune la „cazne folclorice” cîte trei
concurenţi veniţi din cele mai diverse domenii: muzică, teatru,
televiziune, modă, politică etc. Fiecare concurent trebuie să
cînte, să joace, să aibă umor popular şi să fie priceput la proba
practică. Dintre toate etapele, „cea mai grea e jocul popular,
pentru că e un lucru nou, trebuie să înveţe paşi, trebuie să se
concentreze foarte tare. Şi proba practică le dă emoţii, pentru că
sînt puşi în nişte situaţii amuzante. Cristina Spătar, de exemplu,
a trebuit să strivească struguri cu picioarele şi pe un ritm extrem
de alert”. Lui Dan Helciug i-au adus un cal: „Într-un minut, Dan
trebuia să pună şaua pe cal şi să se urce pe el, fără să distrugă
decorul. A fost bine, am avut mari emoţii, mai ales că ni s-a adus
un cal foarte mare. Era la un moment dat cu spatele foarte aproape
de ţambalul din orchestră şi, dacă dădea un picior, se întîmpla
ceea ce nu doresc nimănui să i se întîmple în direct!”. La muzică
se pricep cei mai mulţi, unde mai pui că nu e deloc periculos, dar
e un „foc” prin care treci cu aceleaşi emoţii: „Cove şi-a dorit
demult să cînte cu Maria Ciobanu. Visul i s-a îndeplinit şi a fost
atît de emoţionat încît, realmente, după ce a cîntat, îi tremurau
mîinile”.
emisiunea „O dată-n viaţă” un format nou intrat în grila TVR care,
în fiecare vineri seara, supune la „cazne folclorice” cîte trei
concurenţi veniţi din cele mai diverse domenii: muzică, teatru,
televiziune, modă, politică etc. Fiecare concurent trebuie să
cînte, să joace, să aibă umor popular şi să fie priceput la proba
practică. Dintre toate etapele, „cea mai grea e jocul popular,
pentru că e un lucru nou, trebuie să înveţe paşi, trebuie să se
concentreze foarte tare. Şi proba practică le dă emoţii, pentru că
sînt puşi în nişte situaţii amuzante. Cristina Spătar, de exemplu,
a trebuit să strivească struguri cu picioarele şi pe un ritm extrem
de alert”. Lui Dan Helciug i-au adus un cal: „Într-un minut, Dan
trebuia să pună şaua pe cal şi să se urce pe el, fără să distrugă
decorul. A fost bine, am avut mari emoţii, mai ales că ni s-a adus
un cal foarte mare. Era la un moment dat cu spatele foarte aproape
de ţambalul din orchestră şi, dacă dădea un picior, se întîmpla
ceea ce nu doresc nimănui să i se întîmple în direct!”. La muzică
se pricep cei mai mulţi, unde mai pui că nu e deloc periculos, dar
e un „foc” prin care treci cu aceleaşi emoţii: „Cove şi-a dorit
demult să cînte cu Maria Ciobanu. Visul i s-a îndeplinit şi a fost
atît de emoţionat încît, realmente, după ce a cîntat, îi tremurau
mîinile”.