Iulia Albu a comentat nunta Andei Adam: “Prea porno, prea ca la ţară”!

De: Nicoleta Nicolae / 09.06.2015, 13:19

Iulia Albu a comentat nunta Andei Adam: “Prea porno, prea ca la ţară”!
Iulia Albu a comantat nunta cântăreţei Andei Adam, pe care o consideră, din prisma ţinutelor, mult “prea porno”, în special la domnişoarele de onoare.


“Adevărul este că Anda Adam ar fi putut să facă alegeri şi mai nefericite decât la propria nuntă, aşa cum a mai făcut în alte dăţi, deşi greşelile nu au fost în niciun caz puţine la număr nici acum. Nu am înţeles dacă tematica nunţii a fost “Las Vegas trampy bridesmaids” sau “Nuntă la ţară”, însă, de departe, cel mai halucinant detaliu stilistic a fost dat de ţinutele domnişoarelor de onoare, care au arătat mult prea porno”, a declarat Iulia pentru WOWbiz.ro.

“Revenind la ţinuta purtată de Anda Adam, apreciez linia decentă a rochiei, precum şi faptul că nu a optat pentru o supraaccesorizare a ţinutei. Total rupte de poveste, care se voia a fi probabil una suavă, au fost machiajul strident şi cocul mult prea înalt, înzorzonat cu ditamai tiara. Voalul în sine a fost o alegere fericită, trecând peste volumul inestetic creat de coc fireşte. Nu am înţeles rostul colierului, element care scurtează inestetic gâtul în acest caz şi concurează total gratuit cu tiara, oricum exagerată în acest context. Buchetul a fost unul simplu, de efect, deşi ar fi fost de dorit o pată de culoare, cât de mică. În ceea ce priveşte opţiunea pentru alb, consider că Anda a făcut o alegere potrivita, care ar fi trebuit însă controlată ca proporţie şi volumetrie”, a conchis Iulia Albu.