Italia conteaza pe Trap
Giovanni Trapattoni a acceptat sa ramîna selectionerul „squadrei azzurra”. El si-a prelungit contractul pîna în 2004, refuzînd oferta lui Lazio.
Într-o zi terminata nefavorabil pentru reprezentativa Italiei, miercuri, cînd nu a putut obtine decît un egal în „amicalul” cu Uruguayul de pe „San Siro” (1-1) si în timpul caruia fundasul juventist Gianluca Pessotto s-a accidentat la ligamentele încrucisate si a spus adio Mondialului, a aparut si o veste buna. Selectionerul Giovanni Trapattoni a acceptat înnoirea contractului, scadent pe 30 iunie 2002, urmînd sa se ocupe de „squadra azzurra” înca doi ani, pîna dupa Euro 2004, din Portugalia.
Suspansul a durat trei luni. De atunci federatia italiana (FIGC) tot încerca sa obtina acordul lui Trap, aflat în dilema din pricina altei propuneri, sosita de la Lazio. Romanii planuiesc sa renunte la antrenorul Alberto Zaccheroni, vizat mai nou de FC Barcelona, si s-au gîndit la selectioner ca la varianta optima. Patronul Sergio Cragnotti nu a stat cu mîinile în sîn.
L-a acostat de mai multe ori pe Trapattoni, iar în ultimele zile chiar a fortat situatia, prestînd un adevarat asediu. Degeaba. Cel vizat nu a cedat. Si, ca sa puna capat agitatiei si permanentelor speculatii, don Giovanni a zis da ofertei FIGC miercuri, cu doar cîteva ore înaintea partidei cu Recoba si compania.
„E o zi memorabila. Sîntem încîntati de continuarea colaborarii, iar asa am multumit si tifosii. Toti sîntem convinsi ca, avîndu-l pe Trapattoni pe banca, Italia va face un Mondial reusit”, a rasuflat usurat Franco Carraro, presedintele FIGC, la oficializarea întelegerii. Trap a explicat apoi de ce a ramas destul de multa vreme în expectativa.
„A fost vorba de tratativele cu Lazio, dar si de altceva. Am dorit o perioada de gîndire în care sa reflectez la viata si cariera mea, de la antrenamentele de fiecare zi pîna la teama ca într-o buna zi as putea sa nu mai fiu obisnuit sa lucrez. Atractia si nostalgia gazonului sînt însa prea mari ca sa nu fiu convins sa lucrez mai departe”, a spus Trap.
El a insinuat, totusi, fara a fi o clauza în contract, ca exista o mica sansa sa renunte la postul de selectioner daca Italia nu va trece de faza grupelor la Mondial. Însa, cu Croatia, Ecuador si Mexic drept adversare, pare o utopie ca „squadra azzurra” sa nu paseasca în „sferturi”.
Sursa: www.prosport.ro