Italia: A cazut Guvernul Prodi

Apropo.ro / 24.01.2008, 23:26
Italia: A cazut Guvernul Prodi
Premierul italian Romano Prodi i-a prezentat presedintelui Giorgio Napolitano demisia sa, dupa ce a pierdut votul de incredere al Senatului.

Premierul italian Romano Prodi i-a prezentat joi, 24 ianuarie, presedintelui Giorgio Napolitano demisia sa, dupa ce a pierdut votul de incredere al Senatului.

Un numar de 161 de senatori au votat impotriva lui Romano Prodi, care a primit sprijinul a doar 156 de membri ai Camerei Superioare a Parlamentului Italian. Majoritatea de care avea nevoie premierul italian era de 160 de voturi.

Anuntarea rezultatelor in hemiciclul Camerei Superioare a fost intampinata cu aplauze de catre senatorii de dreapta. Prodi a parasit Senatul inainte de anuntarea rezultatului.

"Vom merge direct la alegeri. Este o mare bucurie", a declarat liderul Aliantei Nationale (dreapta conservatoare) Gianfranco Fini.

"Acum, trebuie sa mergem la vot", a jubilat liderul dreptei Silvio Berlusconi.

Mai multe detalii pe Mediafax.ro