Istoria votului. Cum a apărut sistemul de vot

În istorie, indivizii sau grupurile favorizate aveau dreptul de a-și exercita dreptul la vot. Și pe timpuri erau anumite restricții la vot ce includeau circumstanțe în funcție de vârstă, rasă, religie, sex, educație, poziție economică și socială, avere, etc.

Dreptul unui individ la un vot egal în societatea în care trăiește, care ar trebui să fie democrată, cu greu există și astăzi.

În Grecia și Roma Antică, la începuturile democrației, sufrajul avea o formă primitivă. La adunările generale din Atena, de exemplu, votul se făcea prin ridicarea mâinilor, când era vorba despre o rpoblemă de interes public. Un buletin de vot secret era ținut de fiecare individ care era implicat în această activitate, atunci când cetățenii votau ca un anumit individ să fie exclus din viața publică.

Votul nu era pentru toți cetățenii, ci limitat – sclavii și străinii nu aveau acest drept, iar un străin nu putea deveni un cetățean al orașului.

În Evul Mediu, burghezii sau cetățenii liberi puteau alege primarul. În timpul Renașterii, aristocrația conducea, iar restul oamenilor nu aveau dreptul de a vota.

Când oamenii de afaceri au apărut în Europa, comerțul și industria au început să se dezvolte, votul a fost primul luat în calcul. Oamenii nu puteau accepta ideea că doar anumite persoane aveau dreptul de a vota. Nici americanii sau participanții la Revoluția Franceză nu agreau ideea. fiecare britanic, de 18 ani și peste, putea vota, excepție făceau nobilii, criminalii și nebunii. Până în 1832, doar câți va cetățeni britanici aveau dreptul de a vota. Femeile nu au avut dreptul de vot până în 1918, când cele de 30 de ani și peste au primit acest drept.

În anul 1928 a fost introdus votul universal. Legea electorală din 1832 a desființat „târgurile putrede”, și au dat dreptul de vot proprietarilor de terenuri (fie moșieri, fie arendași) pentru o valoare de 10 lire.

În 1867, a doua Lege electorală a oferit dreptul la vot meșteșugarilor și munictorilor din oraș. Până în 1884 dreptul la vot s-a extins și pentru țărani și ceilalți oameni.

La începutul lui 1800 proprietarii de pământuri aveau dreptul de a nominaliza un membru în Parlament. Înainte de 1832 doar o mică parte a membrilor parlamentului erau aleși prin vot liber de electorat.

Și în România, votul a apărut odată cu instituirea uniunilor de obști și era pe sistem cenzitar. La început accesul la vot era permis celor cu stare materială bună. Bazele moderne ale alegerilor în țara noastră au fost puse prin Legea electorală din 1864. Atunci masa electorală a crescut, persoanele cu drept de vot find grupate în două categorii: alegători primari, care votau prin delegație și alegători direcți, care votau nemijlocit. În mediul rural, alegători primari puteau fi cei care plăteau o dare către stat de 48 de lei. În mediul urban, această taxă era între 80 și 110 lei.