Istoria limbii engleze

Limbile străvechi au suferit multe modificări. Strămoșul limbii – toate adunate câte au fost și derivatele lor – formează familia de limbi.

Engleza este considerată ca făcând parte din familia de limbi indo-europene. De aici mai fac parte franceza, italiana, germana, norvegiana, greaca, etc. Engleza datează de la mijlocul secolului 50, când invadatorii de la Marea Nordului au cucerit nativii celți stabiliți pe insula cunoscută azi ca fiind Marea Britanie.

Istoria limbii engleze se împarte în trei mari perioade: engleza veche sau anglo-saxona, de la anul 400 până la 1100, engleza mijlocie, de la 1100 până la 1500 și engleza modernă, de la 1500 până în prezent.

Așadar, limba originară vorbită în engleză era celtica. Dar anglo-saxonii au cucerit insula, astfel că doar câțiva și-au mai păstrat și astăzi cuvintele native pe care le folosesc în limbajul lor.

Anglo-Saxonii au avut câteva dialecte. Mai târziu, când nordicii au invadat Anglia au introdus elemente din limba scandinavă. Această influență, care era și germanică nativă, a devenit parte din limba vorbită.

La 1066, William Cuceritorul a adus limba franceză la curtea regală. La început această limbă era vorbită doar de cei bogați și cu rang înalt, dar gradual s-a răspândit și a devenit o limbă diferită de cea descoperită de anglo-saxoni. Acest amestec a fost sursă pentru engleza modernă.