Foile de papirus erau lipite între ele pentru a forma role lungi. Romanii le numeau volumen, de unde și numele de mai târziu de volum.
Pe la mijlocul secolului 15, papirusul a fost înlocuit cu pergamentul din diferite piei de animale de vițel, capră sau oaie. Piei de aceste animale erau tăiate uniform, legate pe o parte. Astfel au apărut și primele cărți. Pe ele se scria doar pe o parte, nu și pe verso.
Cărțile lor seamănă cu ale noastre. Patru piei de vițel erau împăturite astfel încât fiecare să formeze două pagini. Se ajungea la un grup de opt pagini care purta numele de secțiune. Pe pielea de vițel puteau scrie pe ambele părți ale paginii, în timp ce pe cele de capră și oaie nu. Aceste volume erau accesorizate cu sfori, picturi, etc. Au încercat de-a lungul timpului coperți din lemn, îmbrăcate în piele, totul pentru ca ele să reziste bine peste vremuri.
Multe din cărțile medievale erau religioase, au urmat apoi cele de drept, medicină, istorie a naturii, iar mai târziu cronici și romantice. Majoritatea cărților erau scrise în latină.