Iris – Rock Aeterna

O după-amiază frumoasă de octombrie. Undeva, într-un club cunoscut din centrul Bucureştiului, o mulţime de ziarişti, fotografi şi cameramani s-au pregătit ca pentru o conferinţă obişnuită. Neobişnuitul: 30 de ani de Iris. Într-o lumină uşor semiobscură, prin fumul ţigărilor aprinse, de undeva de pe un scaun din spatele sălii, îl urmăresc pe Cristi Minculescu cum rezumă, în cuvinte simple, munca tuturor Irişilor în cei 30 de ani şi strădania de a concepe un eveniment aniversar aparte, mulţumind, ca întotdeauna, publicului şi presei, fără de care, spun ei, n-ar fi ajuns pînă aici.

Desigur, mulţumirile sînt multe, dar din păcate unii dintre ei, cei ce nu mai sînt, nu le mai pot auzi niciodată, cum este cazul actorului Adrian Pintea, prezent cu spiritul şi cu vocea pe cel mai recent album al lor, “Cei ce vor fi”. O altă voce de teatru, cea a Maiei Morgenstern, a rămas imprimată pe ceea ce casa Roton numeşte “albumul anului 2007”, alături de mai vechea colaboratoare a formaţiei, soprana Felicia Filip, dar şi de alţi artişti ca Tudor Chirilă, Florin Chilian, Adrian Despot şi Cezar Popescu (Viţa de Vie), Paula Seling, Adrian Pleşca (Artanu’), Nuţu Olteanu, Mike Godoroja, Trooper, corul Acustic şi trupa Voodoo.

Mirajul
Prin “viaţa” Irisului s-au perindat de-a lungul vremii vreo 25 de oameni, dar chiar şi primele lor cîntece au rezistat peste timp (chiar dacă “înainte lucram la disc, făceam nişte spectacole normale”, după cum îşi aminteşte Nelu) şi sînt cerute şi acum în concertele noi, mai elaborate. Cît despre energia lor, să nu credeţi că vine din pastile efervescente sau cure cu nămol. “Aşa sîntem construiţi”, crede fiecare în parte. Ba chiar, Cristi Minculescu recunoaşte că nu se protejează absolut deloc: “Nu, n-am grijă de mine. Eu nici nu am studii muzicale, nu am tehnică vocală, cînt aşa, mai la instinct primar, şi am zis de atîtea ori: decît să mă protejez tot timpul şi să mă sensibilizez foarte mult, mai bine risc şi încerc ca şi cîntatul ăsta să fie o a doua natură, ca şi vorbitul. Sigur că am zile proaste şi foarte proaste, dar treaba mea e cum fac să nu simtă publicul”. Publicul le dă energia, publicul le dă inspiraţia şi tot el, acum mulţi ani în urmă, le-a dat înapoi şi “viaţa”. Pe la sfîrşitul anilor ‘80, cînd Irisul strîngea prea mulţi tineri laolaltă pentru gustul comuniştilor, fiind consideraţi la vremea aceea chiar un pericol naţional, formaţia a fost flancată de spectatori, pentru ca miliţia să nu-i poată aresta.

Pînă la urmă, conducerea de atunci a reuşit suspendarea trupei, de două ori pentru şase luni şi una pentru trei luni, în ’88, care ar fi trebuit să fie definitivă.

O viaţă de om
De 30 de ani, Iris cîntă în cluburi, săli de sport, cămine culturale, teatre, pe stadioane. De 27 de ani, silueta lui Cristi Minculescu este de departe recognoscibilă pe scenă: mai mereu în negru, mai mereu cu o haină de piele, cu pletele cîrlionţate în vînt şi întîmpinîndu-şi mereu publicul cu deja celebrul “Bună seara, prieteeeni!”. Acum îl am în faţa mea, sprijinit de un scaun de bar, ceva mai grizonat şi poate mai obosit decît ar vrea să arate. Îmi povesteşte despre anii tinereţii, despre copilăria petrecută la Craiova, cînd “ieşeam de pe stadionul Universităţii şi aveam senzaţia că acolo începe şi se termină tot fotbalul din lume”. Şi acum, cînd echipa lui favorită a retrogradat, Cristi Minculescu rămîne primul fan din galerie, chiar dacă bunul său prieten, Cristian Mihăilescu (soţul sopranei Felicia Filip), stelist prin excelenţă, îl mai tachinează. Nici nu s-ar putea altfel, căci “este echipa celui mai frumos oraş din lume, unde am fost botezat, am copilărit.

Craiova va fi mereu în sufletul şi în inima mea”
Cu aceeaşi înflăcărare vorbeşte şi despre soţia lui. “Eu am un flux imediat cu foarte puţină lume, de la început, de la prima întîlnire, ori cu Rodica am avut instantaneu la cursurile pregătitoare pentru facultate, în 1976”. S-au căsătorit abia în ’89, dar Cristi susţine cu tărie că “Am avut un noroc faaantastic! E un om cu un suflet cît universul. Nu pot să mă plîng de nimic!”. Împreună, au doi copii frumoşi şi realizaţi, gemenii Mădălina şi Florin, stabiliţi acum în Canada şi, respectiv, Germania, unde i-au mînat destinul şi carierele lor. Depărtarea de ei îl macină adînc pe Cristi, dar chiar şi el se gîndeşte la viitorul nu foarte îndepărtat, cînd va deveni bunic. Un bunic rocker supercool, aşa cum ni-l închipuim noi, căci solistul visează la ziua în care Iris va împlini 50 de ani: “Păi, care e problema, mai sînt doar 20!!!”.