Irimia, la Rapid
Președintele FC Rapid, Ioan Becali, a anunțat, joi, în cadrul unei conferințe de presa, ca jucatorul echipei Sportul Studențesc, Cristian Irimia, a fost transferat la gruparea giuleșteana.
„Irimia este jucatorul pe care îl doream de mult timp, dar Șiman (n.r. – Vasile Șiman, președintele clubului Sportul) se îndupleca greu. Sper sa facem o echipa de viitor, tînara, speram sa ne îndeplinim obiectivul, iar apoi va începe crearea unei echipe pentru a ataca Europa”, a spus Becali.
Întrebat cum l-a convins pe Șiman sa renunțe la Irimia, Becali a spus: „L-am palmuit, pentru ca nu am mai avut rabdare. Nu pot spune suma de transfer, dar pot spune ca ne-a costat nervi”.
Antrenorul Dan Petrescu a declarat ca este ferm convins ca tehnicianul echipei Sportul, Gabi Balint, este suparat pentru plecarea lui Irimia. „Sînt convins ca este suparat, și eu daca eram antrenor la Sportul aș fi fost suparat. Galamaz, Negru și Irimia sînt jucatori de valoare și din cauza asta i-am ales, mai ales ca îi cunosc foarte bine. Am lucrat zi de zi cu ei, au mari șanse sa ajunga în echipa naționala și sînt convons ca cel puțin unul va ajunge titular de baza”, a menționat Petrescu.
Dan Petrescu a spus ca, deși Irimia a evoluat ca mijlocaș dreapta, totuși el l-a reprofilat pentru postul de fundaș dreapta. „Irimia joaca sistemul meu de mic și nu va fi o problema. La Sportul era mijlocaș dreapta, dar cînd l-am bagat fundaș dreapta mi-am dat seama ca i se potrivește cel mai bine. Însa, oricînd poate juca și la mijlocul terenului”, a spus Petrescu.
Tehnicianul giuleștean a subliniat ca Irimia a aflat în urma cu doua zile ca va fi transferat la Rapid și a adaugat ca acesta este jucatorul pe care și l-a dorit cel mai mult, dar care a fost și cel mai greu de obținut.Â
Jucatorul Cristian Irimia a declarat ca nu se teme de presiunea Giuleștiului. „Cel mai important pentru mine este sa nu dezamagesc publicul. Am crescut în Giulești și mergeam foarte des la meciuri cînd eram mic”, a spus Irimia, care a semnat un contract pe o perioada de patru ani și care va purta tricoul cu numarul 2.
În ceea ce privește transferul lui Șoava la Spartak Moscova, Ioan Becali a declarat ca regreta plecarea acestuia, însa a subliniat ca Dan Petrescu l-a asigurat ca are postul acoperit.
„Ne pare rau de Șoava, dar antrenorul ne-a asigurat ca avem postul acoperit. Am avut tratative îndelungate cu cei de la Spartak. Era o contradicție între corpul tehnic, format din Nevio Scala și ceilalți colaboratori. Rușii s-au decis în ultimul moment, au semnat contractul cu Șoava, apoi am plecat la Moscova, cu un avion cu care era sa cad prin gradinile oamenilor, deaorece s-a defectat”, a spus Becali, care a menționat ca Dan Petrescu a fost greu de convins sa renunțe la Șoava.
Becali a spus ca nu este interesat pe ce post va fi folosit Șoava de catre Scala. „Sînt președintele clubului Rapid și nu ma intereseaza pe ce post îl va folosi Nevio Scala. Eu știu ca trebuie sa iau banii pe el. Sînt trei români acolo, sper sa faca o treaba buna. Noi am fost mulțumiți de suma primita pe Șoava, iar Șoava a fost mulțumit de contractul pe cinci ani”, a menționat Becali.
Ioan Becali a adaugat ca s-a înțeles cu patronul clubului Universitatea Craiova, Dinel Staicu, pentru transferul mijlocașului Ionuț Luțu la echipa din Banie. „Luțu a aparut astazi, iar prin reprezentatul jucatorului, m-am înțeles cu Staicu și va pleca definitiv la Craiova. Condițile financiare au fost cele cerute de mine, dar nu au fost acceptate în prima faza de Staicu. Am cazut de acord la o cifra și a ramas sa-i mai dau niște bani”, a declarat Becali.
Antrenorul Dan Petrescu a declarat ca își dorește ca jucatorii sa vina în cantonamentul echipei chiar în ziua meciului. „Acum intra în cantonament cu o zi înaintea meciului și doar rezultatele ne vor ajuta sa-i chem în ziua partidei. Riscul este mare, pentru ca sînt antrenorul Rapidului, cerințele sînt mai mari și toata lumea se aștepta saptamîna de saptamîna ca echipa sa cîștige. Toți antrenorii dinaintea mea nu au schimbat nimic. Jucatorii din Anglia sînt mult mai neprofesioniști decît fotbaliștii români și asta nu-i împiedica pe antrenori sa-i cheme în ziua meciului. Eu nu cred în cantonamente. Vreau ca jucatorii sa doarma acasa și sa fie liniștiți”, a menționat Petrescu.
Întrebat ce parere are despre faptul ca Ioan Becali dorește ca Rapid sa cîștige șapte puncte în primele trei etape, Dan Petrescu a spus: „Nu tot timpul ai ce vrei în viața. Și eu îi vreau pe Crespo și Mutu. Și eu îmi doresc sa cîștig campionatul și Cupa României. Trebuie sa învingem în Giulești, iar primul meci va fi foarte greu. FC Oradea va juca relaxat, dar noi, daca nu vom cîștiga, vom avea probleme. Daca era Steaua sau Dinamo eram mai liniștit, pentru ca era concentrarea mai mare”, a spus Petrescu, care a menționat ca plecarea lui Șoava nu a schimbat cu nimic șansele lui Ziyati de a juca.
Pentru meciul cu FC Oradea, care va avea loc, vineri, de la ora 20.00, Petrescu nu poate conta pe serviciile lui Ciprian Vasilache, fiind improbabila și folosirea lui Manuel Godfroid.
Mediafax