Irakul se va destrama în cazul unei retrageri americane

23 08. 2007, 09:46
Ministrul irakian de Externe, Hoshyar Zebari, a avertizat, miercuri, ca Irakul se va destrama, iar în regiune vor izbucni conflicte de amploare în cazul în care coalitia condusa de Statele Unite îsi va retrage precipitat trupele din Irak, relateaza AFP. "Retragerea precipitata a

Ministrul irakian de Externe, Hoshyar Zebari, a avertizat, miercuri, ca Irakul se va destrama, iar în regiune vor izbucni conflicte de amploare în cazul în care coalitia condusa de Statele Unite îsi va retrage precipitat trupele din Irak, relateaza AFP.

„Retragerea precipitata a trupelor americane din Irak va provoca destramarea Irakului si va duce la dezintegrare si divizare în interiorul tarii”, a spus el, într-un interviu difuzat de postul de televiziune Al Hurra, canal de limba araba cu sediul în Statele Unite.

„O retragere precipitata va însemna si interventii si conflicte regionale”, a adaugat Zebari, apreciind ca „aceste conflicte vor antrena regiunea în razboaie regionale”.

Presedintele american, George W. Bush, a comparat miercuri o eventuala retragere din Irak cu plecarea trupelor americane din Vietnam în 1973, despre care a afirmat ca a fost platita de „milioane de cetateni nevinovati”.

Administratia americana este tot mai nemultumita de situatia din Irak, iar comandantul fortelor SUA din aceasta tara, generalul David Petraeus, si ambasadorul american la Bagdad, Ryan Crocker, urmeaza sa prezinte, pâna la jumatatea lunii septembrie, un raport privind rezultatele strategiei americane în aceasta tara.

Zebari a adaugat ca o retragere americana din Irak ar permite declansarea „razboiului civil si confesional pe scara larga” si va oferi retelei al-Qaida posibilitatea de a-si instala „o baza reala si semnificativa” în Irak.