IPS Daniel – noul patriarh al Bisericii Ortodoxe Române

Apropo.ro / 13.09.2007, 09:19
IPS Daniel - noul patriarh al Bisericii Ortodoxe Române
Daniel Ciobotea, pâna acum mitropolit al Moldovei și Bucovinei, cunoscut ca reprezentant al curentului modernist (ecumenist), a devenit cel de al șaselea patriarh al Bisericii Ortodoxe Române, fiind ales miercuri în funcție de membrii Colegiului Electoral Bisericesc.

Daniel Ciobotea, pâna acum mitropolit al Moldovei și Bucovinei, cunoscut ca reprezentant al curentului modernist (ecumenist), a devenit cel de al șaselea patriarh al Bisericii Ortodoxe Române, fiind ales miercuri în funcție de membrii Colegiului Electoral Bisericesc.

Potrivit statutului BOR, atribuțiile proaspat alesului patriarh sunt acelea de a convoca și prezida organele deliberative centrale ale Bisericii Ortodoxe Române, de a aduce la îndeplinire hotarârile organelor deliberative centrale ale Bisericii, de a reprezenta Patriarhia Româna în justiție, în fața autoritaților și în fața terților, personal sau prin împuterniciți legali și de a întreține raporturi cu celelalte Biserici creștine ortodoxe în chestiunile bisericești.

De asemenea, patriarhul da pastorale pentru întreaga BOR, cu încuviințarea Sinodului Permanent sau a Sinodului Plenar, trimite sfaturi frațești Ierarhilor din țara și împaca neînțelegerile personale dintre aceștia, se îngrijește de îndeplinirea la timp a formelor pentru completarea eparhiilor vacante, îi viziteaza colegial pe ierarhii Bisericii, prezideaza Colegiul Electoral pentru alegerea mitropoliților și hirotonește, împreuna cu alți ierarhi, potrivit Sfintelor Canoane, pe mitropoliți.

Potrivit atribuțiilor canonice, patriarhul emite gramate pentru instalarea mitropoliților, acorda concedii de pâna la 30 de zile acestora, numește locțiitori de mitropoliți în cazul vacanțelor mitropolitane, primește plângerile aduse împotriva chiriarhilor și cu autorizația Sinodului Permanent dispune cercetarea lor, iar rezultatul celor constatate îl aduce la cunoștința Sfântului Sinod, iar în conformitate cu dispozițiile canonului 11 al Sinodului VII Ecumenic, exercita dreptul de devoluțiune.

Imediat ce a fost ales în funcția de patriarh, Daniel a declarat ca intenționeaza sa pastreze biserica pe linia pe care a înscris-o predecesorul sau Teoctist, „conform dorinței Sfântului Sinod” și sa faca totul pentru ca BOR sa devina mai cunoscuta.

„Îmi exprim dorința de a sluji BOR așa cum a slujit-o și predecesorul meu, PF Teoctist, care mi-a lasat o moștenire bogata pe care noi trebuie sa o pastram, s-o prețuim și s-o cultivam”, a declarat Daniel.

În același timp, el a facut apel la „toți cei care iubesc biserica și țara noastra” sa ajute patriarhul în noua misiune ce i-a fost miercuri încredințata.

„Avem nevoie de sfaturile voastre, de încurajarea voastra, avem nevoie de cooperarea dumneavoastra și consideram ca Dumnezeu ne va binecuvânta atunci când noi ne vom apropia de El, ascultând cuvântul Evangheliei”, a spus Daniel.

Raspunzând întrebarilor unor jurnaliști, Daniel a afirmat ca intenționeaza sa faca BOR „mai cunoscuta pe toate planurile”. „Este cunoscuta și în prezent, dar vreau sa fie mai bine cunoscuta în multiplele ei lucrari”, a mai spus Daniel.

Totodata, Daniel a facut apel la societatea civila sa ajute mai mult Biserica. Patriarhul Daniel le-a mulțumit Sfântului Sinod și membrilor Colegiului Electoral Bisericesc pentru încrederea acordata.

Noul patriarh va avea titulatura „Prea Fericirea Sa, Arhiepiscop al Bucureștilor, Mitropolit al Munteniei și Dobrogei și Prea Fericitul Patriarh al Bisericii Ortodoxe Române” și va fi învestit în funcție peste aproximativ trei saptamâni, în perioada de la alegere pâna la învestire interimatul fiind asigurat tot de el.

El este succesorul Patriarhului Teoctist, care a condus Biserica în ultimii 21 de ani. Patriarhul Teoctist a murit în 30 iulie, la vârsta de 92 de ani.

Alegerea noului patriarh a fost organizata la 41 de zile de la moartea predecesorului, în cea de a 40 zi fiind organizata slujba de pomenire a lui Teoctist.

Ședința Colegiului Electoral Bisericesc pentru alegerea noului patriarh a fost convocata miercuri dupa-amiaza, dupa ce în cursul dimineții, Sfântul Sinod a desemnat trei candidați pentru scaunul patriarhal – ÎPS Daniel, mitropolit al Moldovei și Bucovinei și locțiitor de patriarh, ÎPS Bartolomeu, mitropolit al Clujului, Albei, Crișanei și Maramureșului și PS Ioan Salajanu, episcopul Covasnei și Harghitei.

În primul tur de scrutin ÎPS Daniel a obținut 80 de voturi, iar ÎPS Bartolomeu a întrunit 62 de voturi, un vot fiind anulat. Pe locul trei s-a clasat episcopul Covasnei și Harghitei Ioan, care a primit 18 voturi și a fost astfel eliminat din cursa.

În turul doi de scrutin, Daniel a fost ales patriarh cu 95 de voturi, în timp ce IPS Bartolomeu a fost votat de 66 de membri ai forului elector.