Iovan: Sper ca Piturca sa ne aduca bucuria calificarii
Antrenorul Ștefan Iovan a declarat, luni, ca spera ca tehnicianul Victor Pițurca, în cazul în care va fi numit selecționer al echipei naționale, sa califice prima reprezentativa la Cupa Mondiala din 2006.
„Înca nu am discutat cu Pițurca. Probabil ca mai sînt doua sau trei zile pîna cînd se va decide cine va fi selecționerul și acum sînt în așteptare. Pițurca este un tip silitor, pune suflet în ceea ce face, este ambițios și sper sa ne aduca bucuria calificarii”, a spus Iovan, care a fost prezent, luni, la Casa Fotbalului, la cursurile pentru obținerea licenței PRO.
Fotbalistul stelist Dorinel Munteanu a afirmat ca deocamdata nu a discutat cu Pițurca în legatura cu a eventuala revenire a sa la echipa naționala. „Dar daca are nevoie și sînt în forma mai vedem. Fostul selecționer a renunțat prea ușor la mine și asta m-a deranjat”, a precizat Munteanu.
Tehnicianul echipei FC Național, Cosmin Olaroiu, nu a dorit sa spuna pe cine considera îndreptațit sa preia prima reprezentativa. „Nu este treaba mea. Decizia îi aparține lui Mircea Sandu sau Federației Române de Fotbal”, a afirmat Olaroiu.
Mediafax