Ionut Popa din nou în conflict cu jurnalistii

25 08. 2007, 13:47
Tehnicianul echipei Poli Iasi, Ionut Popa, a intrat din nou în conflict cu jurnalistii prezenti la meciul cu Ceahlaul, spunându-le ca din cauza lor formatia sa a pierdut întâlnirea din etapa a V-a a Ligii I, deoarece au provocat suspendarea sa, transmite corespondentul MEDIAFAX. În

Tehnicianul echipei Poli Iasi, Ionut Popa, a intrat din nou în conflict cu jurnalistii prezenti la meciul cu Ceahlaul, spunându-le ca din cauza lor formatia sa a pierdut întâlnirea din etapa a V-a a Ligii I, deoarece au provocat suspendarea sa, transmite corespondentul MEDIAFAX.

În timp ce capitanul echipei Poli Iasi, Bogdan Onut, vorbea cu reprezentantii mass-media dupa meci, Ionut Popa, care a stat în tribune, fiind suspendat, a intervenit si i-a cerut jucatorului sa nu mai discute cu „sindicalistii”. „Din cauza voastra, sindicalistilor, am pierdut meciul de astazi. Daca eram pe banca, nu pierdeam jocul cu Ceahlaul. Dar ati facut presiune ca sa ramân suspendat. Niciodata în România nu a fost posibil asa ceva. Pe viitor, eu voi face legea la Iasi, iar voi nu mai aveti ce cauta la teren”, a declarat Popa.

Antrenorul Ionut Popa a fost suspendat o etapa de Comisia de Disciplina a FRF, deoarece la pauza meciului amical Poli Iasi – Dunarea Galati, scor 3-1, disputat înainte de începerea sezonului, antrenorul iesean i-a înjurat pe câtiva ziaristi, a distrus trepiedul cameramanului de la TVR Iasi si i-a dat afara de pe terenul II al Complexului „Emil Alexandrescu” pe reprezentantii mass-media.

Prezent la meci, unul dintre actionarii gruparii iesene, Ion Zapodeanu, a criticat jocul formatiei sale, mentionând ca nu din cauza absentei lui Ionut Popa de pe banca tehnica s-a pierdut meciul. „Doi-trei dintre jucatorii nostri ar trebui sa ramâna corigenti. Nu am vazut un jucator mai slab ca Palimaru. Nu cred ca absenta lui Popa a fost cauza esecului”, a spus actionarul iesean.

Jucatorul Bogdan Onut s-a aratat surprins de înfrângerea înregistrata în meciul cu Ceahlaul. „Nu-mi vine sa cred ca am pierdut, au fost doua echipe distincte, daca era 3-0 pentru Iasi la pauza nu se supara nimeni. Ni s-a refuzat un penalti clar în repriza a doua”, a spus Onut.

Presedintele de onoare al clubului Poli Iasi, Gheorghe Nichita, a apreciat ca un rezultat de egalitate ar fi fost mai echitabil: „Am facut pasul înapoi în a doua repriza si asta ne-a costat. Un rezultat de egalitate era echitabil tinând cont de ocazii”.

Echipa Poli Iasi a fost învinsa, vineri, în deplasare, cu scorul de 1-0, de formatia Ceahlaul Piatra Neamt, în etapa a V-a a Ligii I.