Ionela Bănărescu – Omul din spatele ”Poveştirilor”

– Cît de mult v-aţi schimbat de cînd produceţi acest format?
Există o parte în noi care nu se schimbă niciodată. Partea în care eşti copil, iar eu aşa mă simt în sufletul meu: un copil. Dar pot spune că acum trăiesc anii mei cei mai frumoşi, iar în acest moment sînt fericită. Colegii mei nu mai sînt colegi şi atît… sînt prietenii mei. Între timp, i-am botezat copilul Ancăi Scurtulesei. Am două fete cucuiete care şi ele lucrează la ”Poveştiri adevărate” şi sînt mîndră de ele pentru că muncesc pe rupte. Saşa este reporter şi învaţă să fie producător, iar Adina – Pingel, cum o alintăm noi – este şi ea reporter şi a intrat la Regie, este studentă în anul I. Întrecere în plete… cu Moisescu

– Faceţi parte din fetele ”de aur” ale prezentărilor de modă din anii ’80. Cum era să fii manechin pe vremea lui Ceauşescu?
Am fost mulţi ani model, pînă la vreo 25 de ani. Pe vremea lui Ceauşescu, lumea modei era o lume frumoasă, cu oameni frumoşi şi multă agitaţie. A fost o perioadă în care am învăţat multe. În primul rînd, am învăţat să-mi înving timiditatea. Şi că, dacă te urci pe acel podium, în faţa tuturor, trebuie să stai bine pe picioarele tale, pentru că toţi te privesc din cap pînă în picioare. Iar dacă vrei să ajungi acolo sus, pe podium, trebuie să ai curajul să stai în privirile tuturor. Am avut ocazia să lucrez cu oameni valoroşi şi să am parte şi de concurenţă. Am avut şi o mulţime de admiratori, cred… eu eram aşa de îndrăgostită pe atunci.

– Cum aţi ajuns în televiziune?
Am terminat Filologia, la secţia limbi străine. După revoluţie, am hotărît să schimb ceva în viaţa mea. Am văzut întîmplător un anunţ că se face un post de radio şi că se dă concurs. N-am reţinut ce post… am ţinut minte doar adresa. Era vorba de MediaPro, unde am găsit cîteva birouri aproape goale. Am dat atunci cîteva examene şi, la unul dintre ele, a trebuit să fac o ştire, într-o limbă străină. Eu, care nu făcusem Jurnalism, m-am speriat un pic. Cînd am văzut că trebuie să o inventez şi să arăt că mă duce capul, mi-am revenit repede şi am realizat-o imediat. Atunci am stat şi pentru prima dată în faţa unei camere de filmat. Am spus-o de mai multe ori şi am plecat acasă. După ceva timp, m-au sunat şi aşa am ajuns în MediaPro. Atunci am învăţat să bat şi la maşina de scris, pentru că nu existau calculatoare. Prima ştire, pe bune, am făcut-o pentru Mediafax, care abia se înfiinţase. Eram patru oameni la acea vreme în Mediafax. Apoi, s-a obţinut licenţa pentru Pro FM, aşa că am făcut parte din prima echipă care a lansat acest post. Am început ca reporter, apoi editor de flux, apoi editor de ştiri. Pe urmă, am moderat o emisiune cu Andi Moisescu, pe vremea cînd avea părul lung şi era student la Matematică. Ne concuram: care avea cel mai lung şi mai frumos păr. Apoi, am venit la Canal 31, unde am lucrat mai întîi ca reporter. Primele reportaje le-am făcut cu Gabi Creţean, şeful operatorilor de la Ştirile PRO TV. În 1995, a apărut PRO TV-ul, am făcut parte din echipa de ştiri, am şi prezentat ştirile. Tot atunci, făceam şi ”Poveşti adevărate”, una dintre primele emisiuni.

– Ce căutaţi la cei tineri?
Să duduie de viaţă! Că restul îi învăţăm noi. Ei trebuie să vină cu pofta de viaţă, să aibă curiozitate în doze mari şi să trăiască bucuria de a face lucrurile bine… Astea nu se învaţă, cu astea te naşti!

– Ce aţi învăţat în aceşti 10 ani de Acasă TV?
Am învăţat că fiecare clipă este preţioasă. Am învăţat să mă bucur de fiecare lucru pe care îl fac. Am învăţat cît de important este timpul pe care nu ţi-l dă nimeni înapoi. De restul… mai faci rost. Şi am mai învăţat că, atîta timp cît eşti viu, poţi să iei totul de la început. Numai moartea nu poţi să o schimbi. În rest, trebuie să fii fericit cînd îi ai pe ai tăi lîngă tine şi cînd poţi face ceea ce-ţi place.

– Ce se întîmplă pe 2 februarie, cînd Acasă TV împlineşte 10 ani?
Începem de la 10 dimineaţa, cu o ediţie ca un fel de matinal, cu Cabral în rol de gazdă. Apoi, urmează două ediţii speciale prezentate de Ioana Maria Moldovan şi Dragoş Stănescu, după care, la ora 17.30, revine Cabral cu alte trei ore speciale. Ce vom vedea în aceste ore? Toate poveştile speciale care s-au derulat în aceşti 10 ani la Acasă TV, oameni ale căror vieţi sînt legate de Acasă TV, şi nu ne referim aici doar la vedetele postului. Vorbim şi de oamenii obişnuiţi, din ţară şi din străinătate, mai ales că avem peste hotare cîteva fan-cluburi ”Poveştiri adevărate” foarte puternice. Sînt oameni minunaţi care au muncit din greu şi au găsit resurse să-i ajute şi pe alţii, pentru că au suflet mare şi pentru că ştiu să iubească viaţa şi pe semenii lor. ”Românii se întorc Acasă” este un program pe care mizăm.

– Ce vedete vom vedea?
Sigur că vom avea invitate şi vedetele postului Acasă TV – Adela Popescu, Nicoleta Luciu, Diana Dumitrescu, Lucian Viziru, Denis Ştefan, Andreea Pătraşcu, Ioana Ginghină şi Alexandru Papadopol, dar şi pe cele a căror existenţă este legată de acest post, într-un fel sau altul. Acum 10 ani, erau nişte copii pe care noi i-am filmat prima dată şi aici li s-a deschis uşa către televiziune. De exemplu, Elena Gheorghe, fosta solistă a trupei Mandinga, a apărut la ”Poveştiri adevărate” pe cînd era o fetiţă şi semăna foarte tare cu Thalia. Pe fetele de la Andre le-am urmărit de mici şi am avut ediţii întregi cu ele. Au crescut şi s-au maturizat sub ochii noştri. Cristina Spătar… povestea ei aici,la Acasă TV, s-a scris. Vom mai avea materiale speciale în care îi vom vedea pe politicieni în alte ipostaze, cum numai Acasă îi poţi vedea. O să tot poveştim la 10 ani!

– De cînd vă ocupaţi de ”Poveştiri”?
Sînt producătorul ”Poveştirilor” încă de la prima ediţie, din 2001. Pînă atunci, existau ”Ştirile de Acasă”, pe care nu le-am produs eu. Însă echipa de bază a ”Poveştirilor” este formată din oamenii care au lucrat la ”Ştirile de acasă” şi care au întemeiat acest spirit. Printre ei: Toni Dohotariu – editorul general, Emil Cîrjan – producătorul executiv, Anca Scurtulesei – producătoarea ”Poveştirilor de noapte”. Pînă în 2001, am fost producător în PRO TV. La început, se difuza doar sîmbăta şi duminica, dar, pentru că a avut audienţă mare, s-a trecut la difuzarea zilnică. Aşa am ajuns de la o jumătate de oră la o oră întreagă şi la ”Poveştirile de noapte”. Între timp, şi echipa s-a mărit: au venit cei mici, cum îi alint eu. Au venit, au văzut, au filmat, au montat şi, la scurt timp, au intrat şi în direct. Poveştirile… Şeherezadei

– Ce făceaţi în urmă cu 10 ani?
Acum 10 ani, în 1998, eu am realizat primul reportaj de la Acasă TV. Era vorba despre prima casă dăruită de postul Acasă TV unui tînăr actor care nu avea absolut nimic şi care dormea chiar în teatru, din cîte îmi amintesc. A fost un material plin de emoţie, o trăire care s-a dovedit a fi esenţială pentru postul Acasă TV. Întîmplător, în acel moment a început să ningă, iar tînărul actor, proaspăt proprietar, a prins primul fulg de zăpadă de la fereastra casei lui. De atunci, au urmat mii de reportaje. Am spus aici, la ”Poveştiri adevărate”, multe poveşti de viaţă, ca în Şeherezada şi cele o mie şi una de nopţi.

– Ce cazuri au fost urmărite în timp?
Sînt poveşti pe care le urmărim de cînd a apărut formatul. Le urmărim ca pe o telenovelă, pentru că viaţa este o poveste în plină desfăşurare, finalul nu a fost scris… încă. Un astfel de caz este cel al lui Başa Marian – un copil care s-a născut cu o boală genetică gravă şi are mîinile atrofiate. L-am urmărit de cînd era elev la şcoala generală, a intrat la Liceul de arte plastice din Galaţi, l-am ajutat cu o sumă mare de bani, pe care a păstrat-o pentru facultate. De asemenea, l-am filmat cînd a dat admiterea la facultate. Acum, se descurcă singur, e pe picioarele lui şi la propriu şi la figurat şi se pregăteşte să-şi deschidă propria expoziţie. L-am filmat şi cînd a lucrat la mare, pe timpul verii, ca să mai cîştige un ban în plus. A avut o prietenă, acum s-au despărţit, surorile lui au intrat şi ele la facultate şi, uite-aşa, viaţa merge mai departe… este în plină desfăşurare.