Ioana Scărlătescu este şoferiţă cu acte-n regulă

Apropo.ro / 02.11.2010, 14:47
Ioana Scărlătescu este şoferiţă cu acte-n regulă
După mai multe încercări, Ioana Scărlătescu, actriţa din “Moştenirea”, este acum şoferiţă cu acte-n regulă.

ioana scarlatescuAventura ei a
început acum trei ani, cu o lună înainte de a împlini 18 ani. „Eram
foarte nerăbdătoare sa îmi iau permisul, dar din păcate am avut
neşansa să cunosc un instructor care pur şi simplu m-a făcut să
urasc şofatul şi să nu-mi doresc să mai conduc vreodată”,
povesteşte Ioana.

Iubitul ei a fost însă cel care a făcut-o să se răzgândească. „Am
primit cadou de la el o maşinuţă de care m-am îndrăgostit, am
cunoscut şi un instructor excelent şi aşa am luat-o de la capăt”,
spune actriţa din „Moştenirea„.

Ioana s-a pus serios pe treabă, iar în urma cu câteva zile a
obţinut permisul de conducere cu punctaj maxim. Probele nu au fost
lipsite de emoţii, la traseu picioarele îi tremurau atât de tare
încât aproape îi alunecau de pe pedale, însă în ciuda acestor
impedimente, vedeta PRO TV s-a descurcat excelent, iar
acum e gata să cucerească soşelele.